ALEGERI LOCALE 2016. MII de persoane votează astăzi în SPITALE. În ce condiţii se desfăşoară votul cu urna mobilă

ALEGERI LOCALE 2016. MII de persoane votează astăzi în SPITALE. În ce condiţii se desfăşoară votul cu urna mobilă

Mii de persoane care se află internate în spitale sunt înscrise pe listele pentru urnele mobile, unde vor putea vota, conform legii în vigoare.

Mii de pacienţi internaţi care se află internaţi astăzi internaţi în spitalele din ţară, vor putea vota la alegerile locale prin intermediul urnei mobile. Managerii de spital declară că au fost deja întocmite liste cu persoanele internate care doresc să îşi exercite dreptul de vot.

Managerul Spitalului de Urgenţă Floreasca, Sorin Păun, a explicat că întotdeauna se solicită urna mobilă la spital, destul de mulţi pacienţi dorind să-şi exercite dreptul de a vota.

„În fiecare an electoral solicităm urna de vot, sunt mulţi care vor să voteze, doar că trebuie să aibă domiciliul sau reşedinţa în Sectorul 1 din Bucureşti”, a explicat Păun. Asta fiindcă legea prevede ca persoanele internate în spital care solicită urna de vot trebuie să aibă domiciliul sau reşedinţa în sectorul pe raza căruia se află spitalul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Într-o hotărâre a Biroului Eletoral Central scrie exact cum este reglementată situaţia votanţilor care nu se pot deplasa până la o secţie de votare.

„Alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate pot depune cereri de exercitare a dreptului de vot prin intermediul unei urne speciale numai la secţia de votare la care este arondat imobilul unde solicită să se deplaseze urna specială, sub condiţia de a avea domuciliul sau reşedinţa în localitatea sau sectorul municipiului Bucureşti în care se află secţia de votare”, se arată în Hotărârea privind unele măsuri referitoare la exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2016.

De acelaşi drept beneficiază şi alegătorii care, în ziua alegerilor  „sunt internaţi într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private, pot solicita exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, dacă au domiciliul sau reşedinţa în localitatea sau, în cazul municipiului Bucureşti, în sectorul pe raza căruia se află unitatea respectivă”.