Care este, de fapt, miza alegerilor parlamentare. Aspectele care vor stabili viitorul României
- Iulia Cimpoeru
- 14 mai 2019, 21:52
Consultantul politic Dan Andronic a precizat, în cadrul unei emisiuni difuzate pe România TV, că alegerile europarlamentare vor scoate în evidență aspecte importante pentru viitorul României.
„Votul de la europarlamentare va reprezenta un indiciu foarte clar al forței partidelor la ora actuală. Pentru PNL, un rezultat de 25% ar fi foarte bun. În cazul PSD, 30% ar fi un rezultat foarte prost, chiar dacă trebuie să luăm în calcul și voturile care au plecat la Pro România” a transmis Dan Andronic.
În ceea ce privește miza alegerilor europarlamentare, aceasta este una extinsă. Partidul care va avea un scor bun va avea șanse mai mari în alegerile prezidențiale.
„Există o miză în aceste alegeri. Este un indiciu asupra participării la vot, a fost o campanie foarte violentă. Vom vedea dacă vor fi scoși mai mulți oameni la vot” a completat Dan Andronic.