ALEGERI CA ÎN LUMEA A TREIA: La Suceava e coadă la tombola electorală organizată de USL. Voturi cumpărate cu un Logan

ALEGERI CA ÎN LUMEA A TREIA: La Suceava e coadă la tombola electorală organizată de USL. Voturi cumpărate cu un Logan

PDL a constestat tombola, dar BEJ a spus că nu e ilegală. Candidatul liberal, care a iniţiat-o, spune că fiecare votează cum îi dictează conştiinţa.

Tombola "Votezi şi câştigi!" organizată de candidatul USL pentru funcţia de primar al municipiului Sucevei, liberalul Alexandru Băişanu, a adunat până astăzi la ora 13:00 nu mai puţin de 800 de înscrişi, însă dat fiind numărul mare de persoane care stau la cozi să se înscrie, numărul participanţilor va ajunge spre seară la câteva mii. La tombolă, marele premiu este un autoturism "Dacia", precum şi alte peste 100 de premii. Iniţial, Biroul Electoral Municipal a interzis organizarea tombolei, însă USL a depus contestaţie, iar  Biroul Electoral Judeţean a admis-o, susţinând că organizarea tombolei nu este în afara legii. Organizatorii tombolei au fost la bătaie 104 premii, la care pot spera toţi acei care au fost astăzi la vot.     Premiile sunt: un Logan, vacanţă la mare, aragaz, frigider, televizoare, cuptoare electrice, cafetiere şi alte electrocasnice. "Pe noi ne interesează să avem o prezenţă mare la vot, iar fiecare hotărăşte în cabină, în funcţie de conştiinţă şi în funcţie de implicarea în viaţa politică şi civică a societăţii", a explicat candidatul la funcţia de primar, Alexandru Băişanu.