Alegătorii s-au remarcat prin absenţa de la urne

Alegătorii s-au remarcat prin absenţa de la urne

Bucureştenii au dominat în topul dezinteresului faţă de europarlamentare.

Românii nu s-au înghesuit ieri să voteze, vremea bună sau weekendul prelungit cu o zi făcând ca alegerile europarlamentare să înregistreze o cotă foarte scăzută a prezenţei. Interesul pentru scrutin s-a dovedit mai slab decât în urmă cu doi ani, când au fost aleşi primii eurodeputaţi români, şi de data aceasta alegătorii din mediul urban conducând în topul absenteimului.

Dezinteresul a crescut odată cu orele

Primele date privind prezenţa, furnizate de Biroul Electoral Central, arătau o uşoară creştere a ratei de participare la vot faţă de 2007, însă, odată cu trecerea timpului, raportul s-a schimbat simţitor. La ora 10.00, la urne se prezentaseră 4% dintre românii cu drept de vot faţă de 3,79% câţi o făcuseră în urmă cu doi ani. Şi de această dată, alegătorii din mediul rural s-au dovedit mai matinali, mergând să-şi aleagă reprezentaţii în Parlamentul European în proporţie de 5,07%, faţă de 3,22 în mediul urban. În topul prezenţei conducea, la ora 10.00, Teleormanul - cu 9,02%, la polul opus situându-se Maramureşul - cu 2,29%.

Estimările pentru ora 13.00 nu au adus schimbări spectaculoase. Doar unu din zece români cu drept de vot îşi alesese eurodeputaţii, cu un procent şi jumătate mai puţin decât se înregistrase la europenele de acum doi ani. Raportul urbanrural s-a păstrat, 12,56% dintre alegătorii de la ţară mergând la urne, spre deosebire de 8,55% dintre orăşeni. Fruntaşi s-au dovedit din nou cei din Teleorman - cu 19,19%, iar la coada clasamentului s-a situat tot Maramureşul - cu 6,84%.

Ora 16.00 a venit cu aproape cinci procente diferenţă de participare faţă de europarlamentarele din 2007. Dacă atunci merseseră la vot 19,61% dintre români, ieri procentul era de 14,95% - 19,26% rural, 11,82% urban. În topul prezenţei a rămas Teleormanul - cu 25,40%, în vreme ce Sibiul se situa la finalul clasamentului - cu 11,32%.

Și datele prezentate de Biroul Electoral Central pentru ora 19.00, au confirmat tendințele din cursul zilei. Dacă la alegerile europene din 2007, până la această oră se prezentaseră la vot 27,29% dintre români, ieri procentul a fost net inferior - 21,63%. Diferența dintre urban și rural s-a apropiat de 15 procente - 16,26%, respectiv 29,02%.

Ca în decursul întregii zile, Teleormanul și-a menținut prima poziție în topul prezenței cu 37,66%, fiind urmat de județul Harghita cu 33,46%.

Bucureștenii au ocolit secțiile de votare

Capitala nu a ieșit din tendința ultimelor alegeri, bucureștenii remarcându-se ieri prin absență. Dacă, la primele date privind prezența, Bucureștiul se clasa pe penultimul loc - 2,79% la ora 10.00 și 7,33% la ora 13.00, la ora 16.00 și la ora 19.00 conducea în topul neparticipării - cu 9,98%, respectiv 12,83%.

Cel mai slab scor a fost, de-a lungul întregii zile, cel al sectorului 3 - 2,01% la ora 10.00, 5,9% la ora 13.00, 8,21% la ora 16.00 și 10,71% la ora 19,00. La polul opus s-a situat sectorul 1, 3,66%, 9,44%, 12,45%, respectiv 15,8%.

Aproape 7.000 de stranieri interesaţi de euroscrutin

Aproximativ 6.700 de români au votat, până la ora 15.00, la secţiile deschise în străinătate. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, la secţiile de votare deschise în Italia merseseră la urne peste 1.000 de alegători, iar la cele din Chişinău votaseră 800 de persoane.

În Spania şi Ungaria, aproximativ 400 de români îşi aleseseră, până la ora 15.00, eurodeputaţii, în Franţa - peste 500. În Marea Britanie, doar 100 de români merseseră la vot până la ora 15.00.

COMPARAŢIE. Rata de participare de ieri s-a situat sub cea din 2007

SOLUŢIE PNL

Adriana Săftoiu vrea să introducă votul obligatoriu

Deputatul PNL Adriana Săftoiu va iniţia un proiect de lege privind introducerea votului obligatoriu. Ea spune că introducerea unei astfel de reglementări îi va obliga pe alegători să se documenteze în privinţa candidaţilor, iar politicienii vor fi nevoiţi să-şi schimbe modul de a face campanie şi să devină mai responsabili. „La ora actuală, marea majoritate a celor care se prezintă la vot sunt oameni săraci, uşor de manipulat, cărora li se cumpără voturile”, spune Săftoiu.

Ea a precizat că politicienii nu susţin votul obligatoriu, deoarece o prezenţă mică le asigură un procent mare. Dacă prezenţa la vot ar fi mai mare, susţine deputatul PNL, candidaţii ar fi nevoiţi să vină cu programe politice concrete, pentru că ponderea voturilor cumpărate ar scădea semnificativ. Ce se va întâmpla însă cu cei care nu se vor duce la vot, dacă se va introduce obligativitatea participării la scrutin? Adriana Săftoiu crede că trebuie găsite sancţiuni potrivite pentru români.

O variantă luată în calcul ar fi ca alegătorii care nu se prezintă la scrutin „să deconteze” cheltuielile pe care statul le-a făcut cu buletinele de vot care le erau destinate. Adriana Săftoiu spune că este conştientă de contrargumentele care îi pot fi aduse.

„Ştiu că mi se va spune că este un drept personal şi că n-ar trebui să devină obligaţie. Dar dreptul de a vota implică o obligaţie cetăţenească”, crede deputatul PNL. Ea a precizat că votul obligatoriu există în 32 de ţări. (Romulus Georgescu)

CITIŢI ŞI:

Marian-Jean Marinescu: „Becali şi Vadim vor cânta singuri în baie”

PREZENŢA LA VOT LA ÎNCHIDEREA URNELOR- 27,21%

Două voturi dintr-un foc

Deţinuţii: „Le-am pregătit politicienilor un loc în celulă”

Cei mai mulţi au „votat” la Loto

„Europa să ne dea fonduri”

Alegătorii s-au remarcat prin absenţa de la urne

Băsescu, de la urne la hipermarket

Liberalii au visat toată ziua la 20%

Liderii PSD, descumpăniţi de egalitatea cu PDL

Politicieni la vot

REACŢII. Băsescu, mândru de EBA

Românii preferă să voteze europarlamentarii străini

Ne puteți urmări și pe Google News