Alcoolul, mai "tare" ca heroina

Alcoolul, mai "tare" ca heroina

Într-o clasificare a drogurilor făcută în Marea Britanie în funcţie de răul pe care acestea îl pot face dependenţilor şi societăţii, alcoolul e în top, fiind considerat mai periculos decât heroina sau cocaina.

Alcoolul este văzut ca fiind cel mai periculos drog din Marea Britanie, "bătând" heroina şi crack cocaina (formă derivată a cocainei, mai ieftină şi cu capacitate adictivă mai mare), conform unui studiu apărut în prestigioasa publicaţie medicală "Lancet". Autorii cercetării solicită o reclasificare a drogurilor în funcţie de răul pe care îl produc.

Alcool, heroină şi cocaină, în clasa A, ţigări şi canabis, în B

Clasificarea specialiştilor britanici s-a făcut în funcţie de punctajul pe care l-a acumulat fiecare substanţă. Astfel, alcoolul a acumulat 72 de puncte, heroina 55, iar cocaina derivată 54. În consecinţă, acestea ar trebui să intre în clasa A, ţigările şi canabisul în clasa B, metadona în C, iar ecstacy şi LSD (halucinogen) în D.

"Dacă se ia în calcul răul pe care îl cauzează, alcoolul, heroina şi cocaina derivată sunt de departe mult mai periculoase decât altele", spune David Nutt, conducătorul studiului.

În România, concluziile studiilor britanicilor nu pot fi extrapolate. "Studiul din Marea Britanie (UK) reprezintă o evaluare cu privire la efectele asupra individului şi a societăţii şi este specific lor. Nu putem compara România cu UK, pentru că acolo pericolul consumului de droguri este mult diminuat. În plus, la noi nu există asemenea clasificări pentru că nu avem un sistem de cercetare al consumului de substanţe şi nici studii", spune Eugen Hriscu, specialist în dependenţe şi psihiatru la Clinica "Psymotion" din Bucureşti.

Medici români susţin ideea că factorul decisiv în realizarea clasificării periculozităţii unei substanţe depinde mult de consumator şi de predispoziţia fiecăruia. De exemplu, pentru o persoană cu rude dependente de alcool, alegerea alcoolului este mult mai periculoasă şi cu efecte mult mai grave.

"O persoană cu o personalitate instabil-impulsivă se află la risc să devină dependentă de droguri. În plus, dacă ştiu că am o rudă cu schizofrenie, e o idee proastă să consum canabis sau LSD (halucinogen), deoarece la o persoană cu vulnerabilitate se poate declanşa un episod psihotic", susţine Eugen Hriscu.

8 milioane de români sunt consumatori de alcool

Specialiştii români spun că la noi există cel puţin opt milioane de consumatori de alcool, în timp ce heroina e consumată de câteva sute de mii.

"În condiţiile în care în România alcoolul este prima cauză de mortalitate precoce la adult, putem spune că alcoolul reprezintă un risc mult mai mare în comparaţie cu drogurile. Astfel, foarte mulţi români mor în mod direct din cauza intoxicaţiei cu alcool şi indirect din cauza bolilor pe care le dă consumul cronic (boli de ficat, cerebrovasculare). Mai mult, jumătate din cei care se sinucid o fac în cursul unei intoxicaţii cu alcool", lămureşte situaţia de la noi Gabriel Diaconu, psihiatru la Clinica "Sapiens Medical Center" din Bucureşti, care adaugă că în România e şi o chestiune de acces, alcoolul fiind foarte ieftin în comparaţie cu drogurile.

Ne puteți urmări și pe Google News