În anul 2019 Mitropolitul de Sibiu a propus canonizarea Pr. Arsenie Boca. Un monah de vocație la care se închină sute de mii de credincioși chiar și după trecerea a 32 de ani de la plecarea sa într-o lume mai bună. Mormântul de la Mânăstirea Prislop a devenit loc de pelerinaj, iar cărțile sale stau chezășia cucerniciei și înțelepciunii de care a dat dovadă. În ciuda prigoanei și răutății celor din jur. Sau poate că i-au fost de ajutor…

Acest editorial nu și-ar fi găsit locul dacă nu aș fi aflat că de la înălțimea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe propunerea trecerii în rândul sfinților a pr. Arsenie Boca iscă, cu un iz de pucioasă, o împotrivire greu de înțeles. Încercând să înțeleg am parcurs cele trei volume dedicate dosarelor din arhiva CNSAS, coordonate de colegul și prietenul meu, Florian Bichir. O lectură lămuritoare.

Ce s-a întâmplat în Sf. Sinod?

În ciuda unui raport de analiză a personalității și activității pr. Arsenie Boca realizat de Mitropolia Sibiului, extrem de bine documentat și serios, o parte a membrilor Sf. Sinod, în special din zona Moldovei și Munteniei, s-au opus luării unei decizii rapide.

Sesizând ruptura și încercând să evite un conflict, Patriarhul Daniel a luat o decizie fără precedent: a stabilit ca o nouă comisie să examineze lucrarea, ba chiar să facă un nou raport. Fără precedent. Este prima dată când un raport de canonizare este supus reevaluării.

Cu alte cuvinte, ca la fotbal, a început un joc de temporizare, ia-o tu/dă-mi-o mie, cu personalitatea pr. Arsenie Boca. O atitudine politicianistă care nu ar avea ce să caute în consolidarea credinței ortodoxe în rândul ardelenilor, muntenilor, moldovenilor, ortodocși sau greco-catolici. Sau aflați în căutări…

Mai ales că vorbim de un om care a reușit să treacă examenul timpului cu sfințenie, o personalitate spre care oamenii se uită cu evlavie, căutând sprijin și înțelegere în depășirea momentelor grele din viață.

Mai are Biserica Ortodoxă multe personalități de acest fel?

Cu adâncă smerenie aș spune că nu, chiar dacă unii se vor supăra pe mine. Nu știu să mai existe un asemenea cult spontan, darurile alese cu care l-a binecuvântat Dumnezeu fiind puse doar în slujba Bisericii.

Pe cine supără canonizarea pr. Arsenie Boca? Aș spune că pe cei mici. La suflet, nu ca statură, sau bogăție. Poate că invidia celor mici care l-a urmărit de-a lungul vieții nu a încetat niciodată. Dar aici este nevoie ca cei care conduc Biserica lui Hristos să se arate dincolo de vremuri și să dea Poporului ceea ce-și dorește: un Sfânt pe care-l iubesc pentru ceea ce a reprezentat ca monah, la care doresc să se roage și să-i caute dragostea.

Șansa Patriarhului de a face un gest istoric, curajos

Patriarhul Daniel are șansa să rămână în istorie nu doar ca un teolog și diplomat de excepție, ca un ctitor de Catedrală, ci și ca un om curajos. Exemplul Patriarhului Justinian – Patriarhul Roșu, așa cum mai este cunoscut în istorie– care l-a ocrotit cât a putut pe pr. Arsenie Boca, ar trebui să nu pară unul banal. În ciuda vremurilor, mult mai grele și tulburi decât cele de azi, Patriarhul Justinian a știut să apere Biserica și Credința.

Canonizarea pr. Arsenie Boca nu este o banalitate, ci un gest istoric. În ambele sensuri. Mi-aș dori ca în zilele noastre să se repare nedreptatea pe care i s-a făcut pr. Arsenie Boca prin decizia nr. 2407/1959 semnată de Episcopul Andrei Magieru:

„Potrivit dispoziţiunilor date de Sf. Sinod, privitor la îndepărtarea din mănăstiri a vieţuitorilor, care prin activitatea lor dăunează interesele bisericeşti, decidem, ieromonah Arsenie Boca, duhovnic la mănăstirea de maici Prislop să părăsească îndată localul susnumitei mănăstiri. Numitul va ieşi din mănăstire fără rasă, urmând ca Episcopia noastră să-i pună la dispoziţie suma de bani necesară, pentru a-şi achiziţiona un costum civil. Cu executarea prezentei deciziuni se încredinţează vicarul nostru eparhial”

În raportul cu propunerea de canonizare din 2019 se spune:

”În contextul aridităţii sociale şi spirituale a ţării noastre dinaintea şi după cel de-al Doilea Război Mondial, slujirea, propovăduirea şi activitatea duhovnicească a Părintelui Arsenie de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus au constituit un autentic izvor de apă vie, de hrană şi învăţătură spirituală pentru mii şi mii de suflete însetate de har sau rănite de diferite suferinţe şi încercări”.

Preasfințiile voastre, Preacuvioși Părinți, credeți că trăim alte vremuri?

Românii creștini au nevoie de canonizarea pr. Arsenie Boca, dar totodată aș spune că „acest cult spontan al credincioşilor, care a continuat să se amplifice de-a lungul celor 30 de ani de la mutarea la cer, fenomen nemaiîntâlnit, ne cheamă să citim în viaţa, slujirea, virtuţile, propovăduirea şi faptele Părintelui Arsenie Boca, în istoria sa şi a posterităţii lui, semnele sfinţeniei umane, ca rodire binecuvântată a harului Duhului Sfânt în viaţa sa”.

P.S. Glumița din Sfântul Sinod cu pierderea raportului mă îndeamnă să spun că dacă este nevoie îl publicăm noi, integral, ca să nu mai fie nevoie să-l „piardă” cineva. Mai ales că sfințenia nu se acordă ca o decorație, ci se recunoaște! Cât sunt oamenii și Biserica în stare, după cum spunea prietenul meu, Sever Voinescu.