ALARMANT. Pisică TURBATĂ la Lugoj. Ce pericol există

ALARMANT. Pisică TURBATĂ la Lugoj. Ce pericol există

Autoritățile sanitar veterinare din Lugoj sunt în stare de alertă. ele au lansat un apel ca oamenii să își vaccineze animalele de companie, după ce o pisică din municipiu a fost confirmată ca fiind turbată.

Cazul de rabie a fost confirmat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Pisica turbată a fost capturată și eutanasiată de către  veterinari. Conform specialiștilor, turbarea la pisici, boală care se transmite, prin mușcătură, și la oameni, este o boală dezvoltată în urma unei infecţii virale ce afectează creierul şi sistemul nervos, boala având o  mortalitate de aproape 100% atât la pisici, cât şi la oameni. Medicii veterniari au lansat vineri un  apel la toţi lugojenii să-şi vaccineze câinii şi pisicile. Specialiștii atrag atenția că virusul rabiei infectează animalele domestice şi sălbatice şi se transmite la oameni prin contactul direct cu animalul infectat, salivă,  muşcătură sau zgârietură. ( Sursa foto: Animale.ro)