Un alt motiv al ”bunăstării” organizaţiei este şi acela că membrii săi, dar şi alţi terorişti islamici, au fost forţaţi să nu folosească băncile pentru a-şi păstra finanţele, bazându-se pe alte mijloace, mai puţin eficiente, de circulaţie a banilor.

Printre acestea se află şi transferul ”din mână în mână” al banilor, dar şi reţelele de internet informale de transfer de bani, numite ”hawalas”.

”Este de neconceput că impresionante sume de bani de provenienţă teroristă ar putea să se folosească de sistemele financiare oficiale”, a precizat Ibrahim Warde, expert financiar în domeniul terorismului, de la Universitatea Tufts.

Rezolvarea provenienţei finanţărilor organizaţiei  al-Qaida şi ale simpatizanţilor săi au stat de mult timp în fruntea listei de priorităţi a celor care luptă împotriva terorismului. În 2004, investigaţii ale SUA au dezvăluit faptul că mai multe bănci din Emiratele Arabe Unite au finanţat fără restricţii atacurile teroriste de la 11 septembrie, furnizând organizaţiei peste 400.000 de dolari.

După tragedia 9/11, SUA au făcut eforturi imense pentru a anihila toate reţelele financiare ale teroriştilor şi, împreună cu aliaţii, au lucrat în vederea îmbunătăţirii propriului sistem financiar.

Al-Qaida şi talibanii îşi obţin cea mai mare parte a banilor din traficul de droguri care, deşi nu este, în prezent, în vârful piramidei, a crescut de 20 de ori faţă de 2001. Aceeaşi situaţie se înregistrează şi în cazul cultivatorilor de opiu.

În plus, finaţatori  importanţi şi organizaţii islamice de caritate, care provin în special din zona Golfului şi din Arabia Saudită, cotinuă să fie ”unele dintre cele mai importante surse de finanţare ilicită a terorismului” ,  precizat Matthew Levitt, fost expert în terorism al Trezoreriei Statelor Unite.

Arabia Saudită şi alte ţări din zona Golfului au beneficiat în ultimii doi ani de pe urma importantei creşteri a preţului petrolului, care, de la 60$ pe baril cât înregistra la începutul lui 2007, a ajuns la mai mult de 145$ la mijlocul acestui an. Chiar dacă în urma crizei financiare preţul barilului a scăzut cu aproape 50 de procente, încă aduce venituri importante în buzunarele producătorilor de petrol.
 

Un membru al al-Qaida a spus, într-n comunicat video remis luna aceasta, că ”duşmanii Islamului vor avea de înfruntat o înfrângere zdrobitoare, care este pe punctul de a se manifesta  odată cu expansiunea crizei cu care se confruntă economia lor”.

Iranul este considerat a fi ultimul mare guvern care finanţează acţiunile teroriste ale al-Qaida, deoarece majoritatea ţărilor shiite finanţează facţiunea libaneză Hezbollah, angajată în război cu Israelul începând din 2006.

Mai mulţi analişti economici şi politici ai Statelor Unite au ajuns la concluzia că, în ciuda crizei majore care afectează economia internaţională, şansele ca aceasta să afecteze atât sursele de finaţare, dar şi activitatea organizaţiei teroriste al-Qaida sunt foarte reduse, pericolul reprezentat de aceasta rămânând la fel de mare.

Sursa:Associated Press