Ajutor nesperat pentru fiecare american! Coronavirusul face pagube tot mai mari
- Mihai Soica
- 17 martie 2020, 01:15
În Statele Unite, epidemia cu SarCoV19 se extinde cu repeziciune, existând riscul ca aceasta să scape de sub control.
Donald Trump vrea să preîntâmpine orice probleme economice și a anunțat că fiecare american va primi suma de 1.000 de dolari, un fel de ajutor de stat. În SUA, școlile au fost închise, fiind decretată și stare de urgență națională.
Consilierul pe probleme economice a președintelui american, Larry Kudlow a precizat că administrația federală ia în calul acordarea de ajutoare financiare tuturor angajaților americani. Casa Albă a reușit săptămâna trecută să treacă prin Congres, o serie de măsuri anticriză.
Un alt senator american, Mitt Romney a propus ca ajutorul de 1.000 de dolari/lună să fie acordat pentru fiecare lună cât va dura epidemia cu coronavirus. ”Avem nevoie urgentă de acțiuni suplimentare pentru această legislație, pentru a ajuta familiile și întreprinderile mici să-și îndeplinească obligațiile financiare pe termen scurt, să ușureze povara financiară pentru studenții care intră în forța de muncă și să protejeze persoanele care lucrează în domeniul sănătății și pacienții lor prin îmbunătățirea serviciilor, a declarat senatorul Romney.