Ajutor de 30.000 de lei pentru familia poliţistului mort în misiune

Ajutor de 30.000 de lei pentru familia poliţistului mort în misiune

Decizia a fost luată în Consiliul Local Suceava. Loredana Leonte, şoferiţa din SUV care n-a acordat prioritate maşinii de poliţie aflată în misiune, este urmărită penal

Consilierii locali suceveni au decis astăzi acordarea unui sprijin financiar de 30.000 de lei din bugetul local familiei poliţistului local Niculae Costeniuc, decedat în urma tragicului accident de sâmbătă, din zona Cumpărătura, în timpul unei urmăriri declanşate de o sesizare falsă la 112.

"În urma unui accident, o dramă, a murit un angajat al primăriei, un poliţist, iar în conformitate cu regulamentul Poliţiei Locale, putem acorda despăgubiri până la suma de 20.000 de euro. Drept urmare, propun să rectificăm bugetul local la acest punct cu suma de 30.000 lei, bani care să fie acordaţi ca despăgubiri civile", a spus primarul Ion Lungu, în faţa aleşilor locali.

Tot astăzi, în jurul prânzului, un elicopter din cadrul unităţii de aviaţie de la Iaşi a Ministerului de Interne l-a preluat de pe stadionul Areni, pe celălalt poliţist, Marius Scutaru, care se află în stare gravă, necesitând între 80 şi 90 de zile de îngrijiri medicale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Biroul de Presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a anunţat că s-a început urmărirea penală împotriva Loredanei Elena Leonte, şoferiţa de pe autoturismul de teren care nu a acordat prioritate maşinii de poliţie aflate în misiune, cu girofarul şi sirena pornite, neglijenţa ei în trafic ducând la producerea groaznicului accident de la sfârşitul săptămânii trecute.