Teheranul rămâne de neclintit în faţa noilor măsuri ONU, preşedintele iranian dând replica Occidentului în stilul său caracteristic.
Cel de-al patrulea pachet de sancţiuni, cele mai stricte adoptate până în prezent, impus de Naţiunile Unite Iranului nu pare să tulbure apele la Teheran, regimul iranian menţinându-şi retorica virulentă la adresa Occidentului şi îndeosebi a statului evreu.
„Rezoluţia este lipsită de însemnătate din punct de vedere legal şi nu va avea astfel niciun efect. Este doar o bucată de hârtie fără valoare”, a declarat, ieri, preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, aflat în vizită la Expoziţia Mondială de la Shanghai.
Liderul de la Teheran declarase deja, după primele condamnări ale programului nuclear iranian de către Consiliul de Securitate al ONU, că „sancţiunile sunt bune de dat la gunoi”. „Cinci puteri au dreptul de veto, dar şi armament nuclear, şi vor să monopolizeze energia nucleară”, a mai precizat ieri Ahmadinejad, într-o conferinţă de presă dominată de subiectul sancţiunilor.
El nu s-a sfiit să atace din nou vehement Israelul, cel care militează fervent împotriva ambiţiilor nucleare ale Iranului, subliniind că statul evreu dispune de bombe atomice şi astfel s-ar explica, după opinia sa, şi reacţia ostilă a Washingtonului care „vrea să înghită tot Orientul Mijlociu”. „Dar regimul sionist nu va supravieţui, el este condamnat”, a răbufnit Ahmadinejad.
Preşedintele iranian l-a atacat şi pe liderul de la Casa Albă, Barack Obama, apreciind că acesta „a apucat-o pe acelaşi drum precum George W. Bush, deşi declarase că va renunţa la abordarea unilaterală specifică precedentei administraţii”.
Rusia, indecisă
Occidentul priveşte acum cu atenţie spre Moscova, unde oficialii lansează declaraţii contradictorii privind soarta livrărilor către Iran a rachetelor sol-aer S-300. Un oficial de la Kremlin, prezent în capitala uzbekă Taşkent la un summit regional de securitate, a declarat ieri că vânzările intră sub incidenţa recentei rezoluţii adopate de Consiliul de Securitate.
Cu o seară înainte însă, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, sublinia că rachetele S-300 nu fac obiectul noului pachet de sancţiuni deoarece aceste măsuri vizează doar armamentul ofensiv.
Rusia şi China au votat miercuri în favoarea noilor sancţiuni impuse Iranului. Turcia şi Brazilia au votat împotriva pachetului, poziţie apreciată de oficiali americani drept o „palmă peste faţă”, aceştia cerând acum explicaţii celor două ţări.