Aeronava Carpatair „a călcat” un cal în 2006

Aeronava Carpatair „a călcat” un cal în 2006

Avionul Saab 2000 deţinut de compania Carpatair, care sâmbătă a aterizat forţat pe Aeroportul „Traian Vuia” din Timişoara, din cauza unor probleme la trenul de aterizare, a mai fost implicat într-un incident aviatic.

În urmă cu trei ani, avionul a spulberat un cal pe pista aeroportului din Bacău, însă avariile au fost minore, iar cursa către Torino nu a fost amânată, potrivit declaraţiei preşedintelui Carpatair, Nicolae Petrov.

„Avionul Saab 2000 urmează să fie verificat şi de reprezentanţii companiei producătoare, după incidentul de la Timişoara”, afirmă Nicolae Petrov. „Am intrat în posesia înregistrărilor de pe aeronavă. Vom face un control amănunţit al trenului de aterizare şi în special al jambei de la bordul avionului. Nu cunoaştem încă motivele pentru care acesta nu s-a deschis”, spune Alexandru Ciucă, directorul Direcţiei de Investigaţii din Ministerul Transporturilor, şeful echipei de investigatori.

Inspectorii vor verifica şi întreaga documentaţie legată de inspecţiile tehnice periodice care au fost efectuate în ultimii trei ani. Sâmbătă, aeronova care efectua o cursă regulată Chişinău-Timişoara, având la bord 51 de persoane, a aterizat forţat după ce piloţii au observat că roata de bot nu a ieşit în poziţia de aterizare.

Citiţi şi: Au zburat două ore pe lângă moarte

Ne puteți urmări și pe Google News