ADRIAN GEORGESCU: Cântecul de sirenă al ambulanţei

ADRIAN GEORGESCU: Cântecul de sirenă al ambulanţei

ADRIAN GEORGESCU: "În Bucureşti, nu parcurgi trei intersecţii cu maşina fără să vezi o ambulanţă gonind cu sirena şi girofarul pornite."

În Bucureşti, nu parcurgi trei intersecţii cu maşina fără să vezi o ambulanţă gonind cu sirena şi girofarul pornite. Ciudat este că, deşi oraşul e plin de salvări care aleargă turbate, aproape de fiecare dată acestea ajung cu mare întârziere la pacienţi.

Există oare o înţelegere între judeţe, prin care ambulanţele din Bucureşti acţionează în Baia-Mare şi invers? Se pare că nu. Domnul Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii Publice, spune că principala explicaţie ar fi faptul că peste 90 la sută dintre apelurile primite la Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti sunt false.

Acum, domnul Arafat e demn de tot respectul, mai ales pentru ce a reuşit cu SMURD. De asemenea, nemernicii care cheamă în glumă o ambulanţă ar merita ca, atunci când chiar vor avea nevoie de una, aceasta să nu vină pentru că s-a deplasat la apelul altui farseur. Cred că domnul Arafat exagerează. Cred, mai degrabă, că pentru unii angajaţi ai SAMB sunt false nu 90, ci sută la sută dintre apeluri. Poate că a devenit de prost-gust să suni la Salvare şi aceasta să te găsească respirând.

Ce soluţii avem? Putem muri organizat, programându-ne pe zile şi pe zone - „Astăzi, locuitorii sectorului 4 au liber la infarcturi, se pregăteşte sectorul 5“ -, ori să trăim mai puţin, pentru a nu destabiliza sistemul medical românesc. Dacă tot am comis gafa de a ne naşte în această ţară, să nu persistăm prea mult în greşeală.

Când suni la 112, parcă dai un interviu de angajare. Operatoare fără o deosebită pregătire medicală stabilesc priorităţile în intervenţie. Dacă eşti singur acasă şi nu găseşti ceva mai bun de făcut decât un atac cerebral, trebuie mai întâi să-ţi descrii simptomele la telefon. Cum banii noştri plătiţi la stat ca taxe şi asigurări medicale nu prea se întorc sub formă de ambulanţe, nu ar fi mai bun un hotline? Măcar ne-ar îndulci ultimele clipe de viaţă. „Pentru operatoare blonde, tastaţi 1. Pentru roşcate, tastaţi 2 (…) Pentru doamna cu coasa, închideţi telefonul. Vă sună ea“. Ce atâtea întrebări la care să răspunzi horcăind? „Sunt operatoarea ta nebunatică. Apropie receptorul de piept ca să-ţi iau pulsul“. Mai bine să fii pus pe aşteptare cu un robot care să-ţi dea ultima împărtăşanie la telefon, pentru doar 3,99 euro/minut fără TVA.

Ar fi, oricum, mai puţin cinic decât ceea ce se întâmplă acum. După ce ai sunat de 8 de ori după o ambulanţă, iar de vreo 3 ori ai reluat simptomele (poate în ideea că mai laşi de la tine şi renunţi la câteva), la sfârşitul fiecărui apel operatoarele te liniştesc: „Aşteptaţi că vine“. Nu precizează însă ce anume vine: moartea sau ambulanţa? Măcar pe prima te poţi bizui: într-un final, apare (articolul dezvoltat poate fi citit pe blogul autorului).

Ne puteți urmări și pe Google News