Administrația Națională a Penitenciarelor verifică cei 27.500 de deținuți pentru a stabili cine ar putea fi grațiat

Administrația Națională a Penitenciarelor verifică cei 27.500 de deținuți pentru a stabili cine ar putea fi grațiat

Administrația Națională a Peniteciarelor verifică, conform proiectului de lege publicat pe site-ul ministerului de Justitție, câte persoane ar pute fi eliberate în urma adoptării acestei legi.

 Conform datelor ANP, în acest monment sunt verificate toți cei 27.500 de deținuți aflați în spatele gratilor. Biroul de presă al Administrației a decalarat că ”în acest moment facem evaluari, conform proiectului privind grațierea iar , probabil în cursul zilei de mâine, joi, vom avea un număr real al persoanelor care ar pute beneficia de o astfel de prevedere”, au declarat pentru Evz cei din Biroul de Presă al ANP.

Ne puteți urmări și pe Google News