Adi Mutu, impus la naţională

Adi Mutu, impus la naţională

Mircea Sandu a declarat ieri că doreşte aducerea "Briliantului" la lot. Impresarii şi naşul fotbalistului insistă şi ei pentru ca atacantul să revină în rândul tricolorilor

Presiunile pentru readucerea lui Adrian Mutu la echipa naţională de fotbal a României au început imediat după finalul partidei de la Paris. "Mutu putea face diferenţa", a concluzionat Mircea Sandu, preşedintele FRF, care a călătorit în Franţa alături de Nicu Gheară, naşul "Briliantului". Pe 29 octombrie, lui Mutu îi expiră suspendarea pentru dopaj şi ar putea fi chemat la amicalul cu Italia, de pe 17 noiembrie. În condiţiile în care Răzvan Lucescu a fost confirmat în funcţie până în 2014, este posibil ca una dintre condiţii să fi fost tocmai acceptarea lui Mutu, cerută des şi de impresarii jucătorului.

A deschis un restaurant

În timp ce tricolorii pregăteau partida cu Franţa, Mutu inaugura vineri seară un local de lux în Florenţa. În schimbul sumei de 50.000 de euro, românul a devenit partenerul italianului Tommaso Buti la restaurantul "Nove" ("Nouă"). Petrecerea a început în jurul orei 20.00, iar primii care au sosit au fost colegii săi Gamberini, Marchionni şi Gilardino.

Mai târziu a ajuns şi Mutu, îmbrăcat în haine croite de Dolce&Gabbana. La cină, Mutu a invitat 96 de persoane, dar s-a trezit pe cap cu 130 de oameni! Printre colegi s-a strecurat şi un "intrus", cehul Ujfalusi, venit special de la Madrid. Fundaşul joacă acum la Atletico Madrid, care l-a cumpărat de la Fiorentina.

Show-ul a fost asigurat de libanezul Fawaz Gruosi, prieten cu Mutu, care s-a urcat pe o masă şi a dansat. Lângă Mutu au stat Consuelo, dar şi Sinişa Mihajlovici, antrenorul Fiorentinei, şi soţia acestuia. Primul care a spart gaşca a fost chiar tehnicianul, în jurul orei 23.00.

"Mai întâi să revină"

"Acest restaurant mă leagă şi mai tare de Firenze. Aici mă simt bine. Sper să reuşesc cu restaurantul la fel cum am reuşit şi pe teren. Am o dorinţă mare de a mă întoarce să joc. Dacă Răzvan mă cheamă, vin la naţională", şi-a arătat Mutu disponibilitatea.

Mihajlovici nu ştie când îl va putea folosi pe român: "Sunt mulţumit să-l văd pe Adrian surâzător. Peste 20 de zile va fi la dispoziţia echipei, apoi vom vedea când va putea juca". "Mutu mai întâi să revină, apoi vom vedea", a răspuns Răzvan Lucescu.

Citiţi şi:

  • România - cu Răzvan în frunte până la ratarea finală
  • Tricolorii, un singur meci câştigat contra "granzilor", în ultimul deceniu
  • Răzvan Lucescu: "E frustrant"
  • Blanc: "Ultimul sfert de oră a făcut diferenţa"
  • Victor Becali: "Franţa are pe bancă o legendă, noi avem un puşti"
  • Ioan Becali: "Trebuie să continuăm cu Răzvan Lucescu"
  • DEZBATERE EVZ: Credeţi că Răzvan Lucescu ar trebui să mai antreneze naţionala?
  • Euro 2012: Rezultate preliminarii

Ne puteți urmări și pe Google News