Adevărul istoric despre Mihai Viteazul. Ioan Aurel Pop demontează pseudo-știrile și a miturile denigratoare

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

În spațiul public contemporan, asistăm la o avalanșă de pseudo-știri și opinii nefondate care vizează marile figuri ale istoriei naționale.

Printre cele mai atacate personalități se numără Mihai Viteazul. Într-o epocă în care „hoardele de idioți”, cum îi numea Umberto Eco, acaparează mediul online cu denigrări, este vital să ne întoarcem la sursele documentare autentice.

Academicianul Ioan Aurel Pop ne oferă o perspectivă clară, bazată pe documente de epocă, menită să separe grâul de neghină.

Ioan Aurel Pop

Un lider care a stârnit invidia Europei

Nu este de mirare că Mihai Viteazul a generat adversități încă din timpul vieții. Performanța unui lider valah de a ajunge în grațiile împăratului romano-german Rudolf al II-lea și de a guverna Transilvania în numele acestuia a stârnit o invidie profundă.

„Domnul Mihaiu [...] au lățit puterea neamului românesc, cu fericire stăpânind Măriia Sa câte trei țări, adecă Ardealul, Moldova și Țara Muntenească.” – Gheorghe Brancovici, cronicar din secolul al XVII-lea

Această ascensiune fulminantă a dus la apariția unor pamflete abominabile și a unor caracterizări pline de ură din partea privilegiaților vremii, clișee care, din păcate, sunt reciclate și astăzi de inamicii numelui de român.

Realizările majore pentru românii din Transilvania

Deși domnia sa în Transilvania a fost scurtă și marcată de război, Mihai Viteazul a impus Dietei de la Alba Iulia o serie de măsuri revoluționare pentru emanciparea românilor, tratați până atunci ca cetățeni de rang inferior.

Limbă oficială a fost schimbată, prin introducerea limbii române, alături de latină și maghiară, în administrație și emiterea de porunci în limba maternă a domnitorului.

Drepturi economice pentru români au devenit o realitate. Acordarea dreptului la pășunat liber pentru turmele românilor pe teritoriile satelor ungurești și săsești, o măsură care a eliminat pedepsele capitale aplicate anterior țăranilor români.

Libertate religioasă era deplină, prin scutirea preoților ortodocși români de robotă (erau considerați șerbi), echivalând cu un prim pas spre eliberarea lor din iobăgie, drept rezervat până atunci doar clericilor religiilor „recepte”.

Reprezentare politică a majorității românești a fost realizată prin introducerea boierilor români în consiliul principelui și în Dietă, precum și numirea unor căpitani și juzi români în fruntea cetăților și orașelor.

Sprijinirea bisericii s-a împlinit prin susținerea acordată Mitropoliei Transilvaniei și cererea adresată împăratului de a legaliza ortodoxia, punând-o pe picior de egalitate cu confesiunile catolică și protestante.

Mitul „asupritorului”: adevărul despre legarea de glie

O altă temă falsă intens vehiculată este aceea că Mihai Viteazul a fost un tiran care și-a robit propriul popor. Această idee s-a născut dintr-o interpretare greșită a lui Nicolae Bălcescu și a fost ulterior exacerbată de istoriografia comunistă, care trebuia să condamne „clasa exploatatoare” cu mânie proletară.

Așa-zisa „legătură a lui Mihai” nu a fost o transformare a țăranilor liberi în iobagi. A fost pur și simplu un recensământ, o „samă” a locuitorilor, absolut necesar pe timp de război pentru a ține o evidență fiscală clară, într-o perioadă în care invaziile otomane provocau haos și migrații interne.

Teroarea de după moartea voievodului

Pentru a înțelege impactul real al lui Mihai Viteazul, trebuie să privim reacția nobilimii magiare transilvănene după asasinarea sa.

Ura acumulată împotriva românilor care îndrăzniseră să spere la un domn din neamul lor s-a transformat într-o represiune sângeroasă. A urmat interzicerea accesului valahilor din principatele extracarpatice în Transilvania. “Civilizata” nobilime maghiară a urmărit și ucis susținătorii domnitorului, având loc acte de cruzime extremă, precum martiriul lui Daniel din Zlaști, tăiat în patru, sau arderea pe rug a căpitanului Baba Novac la Cluj.

Speriați de ceea ce reușise Mihai Viteazul au adresat solicitarea expresă către împăratul Rudorlf al II-lea ca, pe viitor, conducerea Transilvaniei să fie exclusiv de „sânge unguresc”.

Istoria se scrie cu documente, nu cu zvonuri

Mihai Viteazul nu a fost un sfânt și nici un democrat modern în sensul pașoptist al cuvântului, spune istoricul. A fost un om al timpului său, un lider militar și politic excepțional, obligat să ceară dări aspre pentru a susține efortul de război antiotoman.

Cu toate acestea, el rămâne pe bună dreptate un simbol național. Analiza faptelor sale trebuie lăsată în seama cercetătorilor autentici, capabili să traducă izvoarele epocii și să contextualizeze deciziile sale.

Este momentul să dăm dovadă de demnitate, echilibru și respect față de trecutul nostru, respingând cu fermitate campaniile de denigrare nefondate, concluzionează Ioan Aurel Pop.