Acuzată de indiferență în cazul lui Postolachi, FRF a făcut lumină. Răspunsul primit de Burleanu&Co. de la UEFA

Acuzată de indiferență în cazul lui Postolachi, FRF a făcut lumină. Răspunsul primit de Burleanu&Co. de la UEFA

Oleg Postolachi, tatăl atacantului Virgiliu Postolachi, de la Lille, i-a acuzat pe oficialii de la „Casa Fotbalului” că nu și-au dat interesul în privința convocării fiului său la naționala României. Verdictul în acest caz a venit de la UEFA.

Basareabeanul cu cetățenie română Virgiliu Postolachi (19 ani) a părăsit în acest an Paris Saint-Germanin și s-a alăturat celor de la Lille. Între timp, atacantul a sperat că va fi convocat la naționala României, deși francezii au dorit să-i ofere cetețenia.

Oleg Postolachi, tatăl fotbalistului, critică atitudinea din ultima vreme a FRF, pentru că nu s-a reușit finalizarea cazului, astfel încât fiul său să poată evolua pentru selecționata noastră.

Când dânşii aveau nevoie să ne facă să alegem să jucăm pentru România ne căutau şi de trei ori pe săptămână. Chiar l-au trimis şi pe domnul Geolgău la Paris. Acum, nici măcar domnul Geolgău nu mă mai sună. Nu am mai vorbit nici cu dânsul de foarte mult timp. Nici nu ştiu în ce stagiu este acel litigiu, dar timpul trece şi uitaţi că băiatul meu nu este selecţionat de nimeni.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fiul meu vrea să joace pentru România, dar nici nu mai poate să aştepte la nesfârşit. Dacă cei de la Bucureşti nu se grăbesc să rezolve problema lui Virgiliu, atunci vom fi nevoiţi să luăm o decizie cât mai repede. Este foarte important pentru fiul meu ca el să joace la 19 ani pentru o naţională, dar se pare că este greu să joace pentru România, deşi nu uitaţi că el a obţinut de un an cetăţenia acestei ţări", a declarat Oleg Postolachi pentru Prosport.

Răspunsul celor de la FRF a venit prin vocea lui Mihai Stoichiță. „Să fie foarte clar. Toate demersurile legale au fost făcute de FRF. Nu aparţine problema de FRF. FIFA decide, ea poate spune dacă poate juca sau nu. Nu există niciun fel de termen. Nu poţi face nimic altceva. Am trimis oameni să-l observe, să vorbească şi cu familia. De ce? Doar să cheltuim bani? Nu, pentru că ne-am dori să joace pentru România.

Dar este foarte complicată situaţia. Înţeleg supărarea părinţilor şi să ştiţi că e şi supărarea noastră că nu-l putem folosi", a delcarat Mihai Stoichiţă la Digi Sport Matinal.