Accident tragic în munți. Doi turiști și-au pierdut viața în Bucegi

Accident tragic în munți. Doi turiști și-au pierdut viața în Bucegi

Femeia care a căzut, sâmbătă seară, din Brâna Mare a Morarului din masivul Bucegi, dar şi bărbatul care o însoţea şi care a cerut ajutorul salvamontiştilor au fost găsiţi decedaţi de către echipele de intervenţie sosite de urgență din Bușteni.

Potrivit datelor postate pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova, salvatorii montani au ajuns la locul accidentului unde au găsit două persoane decedate.

Salvamontiștii din Bușteni și Prahova au fost alertați prin 112 cu privire la faptul că o alpinistă a căzut din Brâul Mare al Morarului, către Valea Cerbului, în masivul Bucegi. Apelul a fost făcut de coechipierul acesteia, rămas singur în masiv.

„Se pare că alpinistul a încercat să ajungă la fată şi a căzut şi el. Fata va fi coborâtă în această noapte, iar băiatul mâine", precizează sursa citată.

Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină sâmbătă seară pentru recuperarea unei turiste care a căzut de la înălţime din Brâna Mare a Morarului.

Conform informaţiilor postate pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova, este vorba despre o alpinistă care a căzut către Valea Cerbului, ajutorul salvatorilor montani fiind solicitat de coechipierul acesteia.

Se pare că, înainte de sosirea echipelor de intervenţie, bărbatul ar fi încercat să ajungă la femeie şi a căzut, cei doi fiind găsiţi decedaţi.

Acţiunea salvamontiştilor este foarte dificilă din cauza întunericului, a temperaturilor scăzute, a terenului acoperit cu gheaţă şi acumulări de zăpadă, scrie Agerpres.

Avertismentul emis de meteorologi nu trebuie ignorat

Meteorologii avertizează că, duminică și luni, în masivele Făgăraș și Bucegi riscul de avalanșă este însemnat. Tot în această perioadă, în Munții Parâng-Șureanu, Țarcu-Godeanu, Iezer și Călimani-Bistriței-Ceahlău riscul este moderat.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în Făgăraș și Bucegi, la peste 1.800 m, se pot declanşa avalanşe de dimensiuni mici sau medii, prin ruperea plăcilor de vânt sau în zonele adăpostite cu acumulări mai importante de zăpadă, îndeosebi pe pantele mai înclinate.

Sub această altitudine, pe fondul temperaturilor ridicate și al precipitațiilor lichide din zilele următoare, există un risc spontan de declanșare al unor avalanșe de dimensiuni mici.

Avertizarea este valabilă de sâmbătă, de la ora 20.00, până luni, la ora 20.00, iar meteorologii anunță pentru zonele de munte și vânt puternic la altitudini mari și ninsori moderate cantitativ în zona înaltă din Carpaţii Meridionali.

Ne puteți urmări și pe Google News