ACCIDENT MACABRU la Vaslui. O maşină cu pâine a intrat într-un cortegiu funerar: patru persoane au ajuns la spital

ACCIDENT MACABRU la Vaslui. O maşină cu pâine a intrat într-un cortegiu funerar: patru persoane au ajuns la spital

Patru persoane, între care şi un copil de un an, au ajuns la spital, marţi, în urma unui accident produs în localitatea vasluiană Costeşti, după ce o maşină care transporta pâine a lovit un autoturism care făcea parte dintr-un cortegiu funerar.

Potrivit Mediafax, în urma cercetărilor efectuate de polițiști, cele patru persoane se aflau într-un autoturism care făcea parte dintr-un cortegiu funerar şi care, la un moment dat, a fost lovit din spate de o maşină care transporta pâine, în localitatea Costeşti.

Șoferul autoutilitarei, un bărbat de 44 de ani, nu a adaptat viteza într-o curbă şi a intrat în ultima maşină care forma cortegiul, condusă de un tânăr de 29 de ani, din municipiul Galaţi, care, la rândul său, a lovit autoturismul din faţă. 

Când a încercat să evite impactul şi a tras stânga de volan, șoferul de pe mașina cu pâine a lovit şi gardul unei locuinţe.

"Şoferul în vârstă de 29 de ani şi alte trei persoane, între care şi un copil de un an, au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. Şoferii implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele arătând că nu au consumat băuturi alcoolice”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele şoferului maşinii care transporta pâine, pentru vătămare corporală din culpă.