Accident grav, cu victime multiple, la Constanța. O fetiță, de 10 ani, în comă
- Feri Predescu
- 27 septembrie 2019, 20:46
Un accident grav produs pe DN 22C, între Medgidia și Cernavodă, în urma coliziunii frontale între două autoturisme, s-a soldat cu rănirea a opt persoane, o minoră de 10 ani fiind în comă. Trei dintre victime au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Constanța, celelalte cinci au primiri îngrijiri medicale la fața locului.
Accidentul a avut loc, în această seară, între localitățile Mircea Vodă și Faclia. Un autoturism condus de un șofer, de 24 de ani, care circula dinspre Medgidia către Cernavodă, într-o curbă periculoasă la stânga și carosabil umed, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției și a pătruns pe sensul opus de mers. Nu a mai putut stăpâni volanul și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 49 de an, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Munteanu.
La fața locului au fost trimise patru ambulanțe, două SMURD și două SAJ, precum și un echipaj de pompieri pentru descarcerare. La locul accidentului au fost găsite opt victime, explică purtătorul de cuvânt al SAJ Constanța, Claudia Tatarici. O fetiță, de 10 ani, în comă profundă, mama ei, o femeie de 31 de ani, cu traumatism lombar și de membru inferior, un bărbat de 49 de ani, încarcerat, cu fractură deschisă la piciorul drept, toți trei fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Alte cinci persoane, cu escoriații și contuzii care nu le pun viața în pericol, au refuzat transportul la spital.