Academia Română condamnă școala online. „Educația se face în cadru social, în sala de clasă”
- Alexandru Toader
- 28 iulie 2020, 15:12
Academia Română transmite că educația trebuie să aibă loc în cadrul social, prin interacţiunea directă dintre elevi, studenţi, cadre didactice, părinţi şi oricare alte persoane şi entităţi aflate în contextul conectării sociale.
Într-un punct de vedere intitulat „Educaţia on-line - suport pentru performanţă", Academia Română consideră că educaţia reprezintă unul dintre cele mai importante domenii de activitate ale unei societăţi şi are implicaţii profunde şi de durată în toate celelalte sectoare socio-economice.
„Academia Română susţine că educaţia se face în cadru social, prin interacţiunea directă dintre elevi, studenţi, cadre didactice, părinţi şi oricare alte persoane şi entităţi aflate în contextul conectării sociale. Academia Română remarcă utilitatea şi eficienţa desfăşurării unor activităţi didactice în spaţiul virtual, dar apreciază că educaţia online este o formă complementară educaţiei directe, în sala de clasă", se arată într-un comunicat al Academiei.
În acest context, Academia Română lansează un punct de vedere, intitulat „Educaţia on-line - suport pentru performanţă", în care, pe baza provocărilor din societatea contemporană şi ţinând cont de contextul revoluţiei digitale, consideră absolut necesară regândirea sistemului naţional de educaţie.
„Academia Română doreşte să atragă atenţia asupra câtorva elemente importante referitoare la actuala situaţie a învăţământului românesc, pornind de la experienţa utilizării extinse a învăţământului la distanţă, mediat de tehnologie, ca soluţie de avarie în contextul recentei pandemii. (...) Şcoala, prin cele două obiective principale - educaţia (formarea de personalităţi, caractere, fiinţe sociale şi cetăţeni educaţi) şi instruirea (transmiterea de cunoştinţe şi informaţii, formarea de deprinderi, competenţe şi abilităţi) - joacă un rol fundamental în evoluţia societăţii, în integrarea globală la nivel competitiv.
Este de menţionat că, pentru nivelurile iniţiale (preşcolar, primar şi gimnazial), educaţia este obiectivul crucial. Transmiterea de cunoştinţe creşte în importanţă nivel cu nivel, cele două obiective devenind la fel de importante în timpul ciclului liceal", arată Biroul Prezidiului Academiei Române.
Academia Română precizează că "experimentele grăbite şi nereuşite, improvizaţiile, instabilitatea, incoerenţa şi lipsa de viziune pot compromite sistemul de educaţie, cu repercusiuni grave pe termen mediu şi lung asupra evoluţiei societăţii; credibilitatea, transparenţa, flexibilitatea şi stabilitatea sistemului de educaţie reprezintă atribute esenţiale pentru atingerea performanţei compatibile cu evoluţia ştiinţei şi tehnologiei".
Forul academic menţionează că o analiză atentă a impactului tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor asupra sistemului de educaţie, ce include o pregătire profesională competitivă la nivel global, conduce la următoarele concluzii:
* tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, inteligenţa artificială şi robotica colaborativă reprezintă un suport remarcabil în procesul de educaţie şi instruire, dar utilizarea acestora trebuie făcută cu precauţie şi responsabilitate