A venit vremea ca republicanii să renunțe la Trump și trumpism (editorial)

A venit vremea ca republicanii să renunțe la Trump și trumpism (editorial)

Donald Trump se aștepta să fie purtat de un val roșu al succesului republican la alegerile de mijloc de mandat - incluzându-i și pe candidații aleși de el pe sprânceană - când și-a lansat candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2024. Dar lucrurile nu aveau să se desfășoare așa. Partidul Republican (GOP) a avut rezultate slabe, în parte și din cauza eșecului candidaților recomandați de Trump. Lansarea pentru 2024 s-a remarcat prin absența fanfaronadei din 2016, când Trump s-a folosit de o scară rulantă aurită pentru a-și lansa candidatura. Republicanii moderați și antreprenorii care-i susțin au acum ocazia de a scăpa GOP de el și de influența lui nefastă. Ocazie de care ar trebui să profite.

Fostul președinte a dovedit că reprezintă un pericol pentru democrația americană. Comitetul Camerei care investighează evenimentele din 6 ianuarie a prezentat probe convingătoare privind un plan amplu al lui Trump și al aliaților lui de a răsturna rezultatul alegerilor din 2020 prin orice mijloace posibile, inclusiv prin violență. Trump se opune celor mai multe dintre principiile care fac din America a forță vitală de temut în lume. 

Au apărut acum și alte motive pragmatice, convingătoare, pentru ca GOP să renunțe la un candidat care nu mai poate câștiga. Partidul a avut ocazia să-l abandoneze pe Trump după asaltul Capitoliului din 6 ianuarie. Mulți au optat pentru un pact faustic cu trumpismul, fiindcă au crezut că el e o cale sigură către victorie. Ei au presupus că loialitatea față de un om care exercita un control strict asupra GOP era unica modalitate de a obține sprijin și finanțare. Acum se acumulează tot mai multe dovezi cum că Trump e de fapt o vulnerabilitate electorală.

Nu numai că a pierdut alegerile din 2020. Dar la aceste alegeri candidații lui Trump au pierdut aproape toate cursele cruciale pentru posturi de senatori și guvernatori la care au participat. În cele mai competitive circumscripții pentru Cameră, candidații susținuți de Trump au evoluat sub așteptări, iar ceilalți peste așteptări, raportat la cele mai recente tipare de vot. Dacă umbra lui Trump va contribui la victoria democraților la alegerile pentru Senat din Georgia de luna viitoare, ceea ce este improbabil, atunci democrații vor fi câștigat un loc net în camera superioară.

Chiar dacă Trump încă mai este popular în rândurile bazei electorale republicane, comportamentul celor mai independenți alegători este totuși cel care decide cel mai adesea rezultatul. Sondajele sugerează că independenții i-au preferat pe democrați la ultimele alegeri, la o diferență de 4% față de republicani la nivel național - și cu procente chiar mai mari în statele cruciale, care decid rezultatul.

E posibil ca Trump să fie motivat să candideze nu doar pentru că e convins că poate câștiga, ci și pentru a se proteja de posibilele inculpări cu care s-ar putea încheia diverse anchete federale și statale care-l privesc. Însă anunțul candidaturii nu-l pune la adăpost de lege, iar procurorii n-ar trebui să se simtă descurajați, dacă au probe suficient de solide.

Dar dacă viitorul democrației americane a fost la recentele alegeri o preocupare majoră a alegătorilor, ca și inflația și criminalitatea, sondajele exit poll arată că o altă preocupare a fost restricționarea dreptului de avort. E o chestiune legată nu doar de Trump, ci și de o cotitură mai generală a GOP în ultimele decenii spre conservatorismul de linie dură. Nu doar la Trump ar trebui să renunțe republicanii. Ei trebuie să abandoneze niște poziții care resping o mulțime de femei, tineri și alegători de centru.

Un test elementar pentru candidații GOP trebuie să fie angajamentul de a respecta procesul electoral și rezultatele lui. Însă candidații republicani de toate nuanțele ar trebui să fie încurajați să intre în ring pentru a stimula o dezbatere despre principiile partidului. Personajele influente din partid și donatorii ar trebui să mediteze la modul în care alegerile lor au împins America în jos pe calea trumpismului, cu toate consecințele nocive de rigoare. Decizia fondatorului companiei Blackstone, Stephen Schwarzman, de a nu-l mai susține pe Trump și a sprijini în schimb un candidat din „noua generație” este un indiciu grăitor cu privire la actualele vremuri. Ar trebui să-i urmeze exemplul și alții, notează ft.com

(Traducerea Rador)