A murit soţia lui Cornel Dinu. Suferea de diabet, ciroză şi era operată pe cord

A murit soţia lui Cornel Dinu. Suferea de diabet, ciroză şi era operată pe cord

Soţia lui Cornel Dinu, Silvia, a murit astăzi, la vârsta de 63 de ani, după o grea şi îndelungată suferinţă. Va fi înmormântată sâmbătă, la ora 12.30, la Cimitirul Bellu.

Silvia Dinu era internată la Spitalul Floreasca, unde, din cauza unor complicaţii provocate de diabet şi de o afecţiune cardiacă, intrase în comă în urmă cu câteva zile. În urma complicaţiilor, medicii au fost nevoiţi să-i amputeze şi cel de-al doilea picior. Anul trecut, Silvia îşi pierduse piciorul stâng în urma unor complicaţii similare. "Cuvintele sunt de prisos. Ce să spun...  Abia mai am inimă să trăiesc. A suferit mult, săraca", a declarat Cornel Dinu, pentru "Realitatea.net". "Silvia suferea de arterită periferică, din cauza diabetului, iar leziunile vaselor de sânge erau atât de mari încât amputarea a fost singura soluţie. Problemele ei de sănătate sunt mult mai mari. Suferă de insuficienţă renală şi face dializă, are diabet, ciroză şi nici cu inima nu stă prea bine. Bolile sunt cronice, iar tratamentul nu poate face nici el minuni", ne-a declarat prof. Dr. Şerban Brădişteanu, medicul care l-a tratat şi pe Cornel Dinu, în urmă cu o săptămână. Supranumit "Procurorul", pentru că a făcut Facultatea de Drept, Dinu şi-a cunoscut soţia în 1975, în perioada studenţiei, iar doi ani mai târziu s-au căsătorit. Naşul lor de cununie a fost scriitorul şi marele iubitor al sportului Fănuş Neagu, care a murit în luna mai, la vârsta de 79 de ani. Fire discretă, Silvia Dinu a evitat cât a putut apariţiile publice. Când însă s-a hotărât să vorbească, a dat de pământ cu toţi "oamenii de fotbal" de la noi.

Silvia Dinu a vorbit recent, într-un interviu acordat revistei "Q Magazine", despre relaţia ei cu simbolul lui Dinamo, a dat de pământ cu Cristi Borcea şi cu Ioan Becali, a detaliat relaţia tumultoasă cu Mircea Lucescu şi cauzele problemelor medicale ale "Procurorului" (n.r. - care a suferit în vară o intervenţie chirurgicală la inimă).

Cel mai impresionant moment al discursului Silviei Dinu a fost cel despre boala care a chinuit-o în ultimii ani: "Nu mi-am pierdut speranţa, de ce să mi-o pierd? Am avut ghinionul să mă îmbolnăvesc". Întrebată dacă şi-ar fi dorit sfârşitul mai devreme, Silvia Dinu a replicat ferm: "Nu, nu vreau! Cum să vreau aşa ceva? Am un copil care abia s-a însurat, vrem să ne facă nepoţi. Nici nu ne gândim la sfârşit. Suntem amândoi foarte optimişti şi sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, să trecem peste toate aceste necazuri. Eu, dacă îmi pun proteză, sunt ca orice om". "L-a ţinut din scurt pe naşul" Cornel Ţălnar, fost fotbalist şi antrenor la Dinamo, a aflat groaznica veste de la EVZ. "Aoleu!", a fost prima reacţie a "Ţânţarului". "Acum două seri m-am văzut cu naşul (n.r. - Cornel Dinu) şi îmi spunea că Silvia are de 12 ani diabet, dar nu s-a prea îngrijit, a ignorat boala. În ultimul timp refuza medicaţia. Era încăpăţânată. O cunosc foarte bine, fiindcă în 1981 m-a cununat. A avut un rol determinant în cariera lui Cornel Dinu. L-a ţinut din scurt pe naşul, a ţinut casa. Ea era cea care făcea regulile. O femeie sufletistă, extraordinară, al cărei ultim vis era să-l vadă pe Corneluş însurat. Şi l-a împlinit", ne-a spus Ţălnar. "Să avem grijă de Cornel" Marcel Popescu, fostul comandant al Clubului Sportiv Dinamo, plânge pe umărul lui Cornel Dinu, bunul său prieten. "O cunosc pe Silvia de 40 de ani. O femeie cultă, de meserie jurist, avocat, care a tras să-i fie bine lui Cornel. Silvia a fost un om deosebit, dar şi impunător. Prea multe au fost pe ea în ultimul timp. Pe lângă diabet, avea ciroză şi era operată pe inimă. A fost un om vesel, care a tras din răsputeri să-i fie bine familiei sale. Un om de casă, cum se spune. În ultima perioadă refuza să ia anumite medicamente fiindcă îi făceau mult rău. Avea dureri mari", ne-a zis chestorul. "Acum, noi, prietenii lui Cornel Dinu trebuie să-i fim alături. E un tip rezistent, dar a avut şi el destule căderi în ultimul timp (n.r. - Procurorul a fost auzit vorbind deseori despre moarte). Îşi alungă durerea mergând la antrenamentele echipei Dinamo. Se duce deseori pe la Săftica, unde se află formaţia lui de sufet. Îl ajută mult pe Ciobotariu, care a fost unul dintre jucătorii lui preferaţi. Ciobi e un băiat elegant, care acceptă sfaturi", ne-a mai spus Marcel Popescu. Citiţi şi:

  • Dinu: Soţia mea e ca un înger căruia Dumnezeu i-a luat aripile
  • Cornel Dinu: "Mă rog la Dumnezeu să-mi lase soţia în viaţă!"

Ne puteți urmări și pe Google News