Mihai Chiţac a murit de inimă

Mihai Chiţac a murit de inimă

Fostul general Mihai Chiţac a încetat din viaţă, ieri, la 81 de ani, ca urmare a unui stop cardio-respirator. Condamnat la 15 ani de închisoare pentru reprimarea Revoluţiei de la Timişoara, Chiţac a fost avansat la gradul de general şi de Ceauşescu şi de Iliescu.

La aproape o lună şi jumătate de când a intrat în comă, afecţiunile de care Mihai Chiţac suferea şi-au spus cuvântul în cazul fostului general. La începutul lunii septembrie, Chiţac a fost internat sub pază la Spitalul Elias din Capitală, pentru că avea dureri mari de cap.

Medicii au descoperit atunci mai multe tumori cerebrale de dimensiuni mari. Tot atunci i-a fost descoperită şi o tumoră în zona gâtului, care se dovedise, în urma analizelor, benignă. La mijlocul lunii septembrie, Chiţac a intrat în comă, posibil una indusă de tratamentul medicamentos.

El va fi înmormântat mâine, la ora 11.00, la cimitirul Ghencea Militar fără onoruri militare.

Familia a refuzat operaţia de inimă

Pe 16 septembrie, Mihai Chitac a părăsit spitalul Jilava, după ce a obţinut acordul instanţei, pe motive medicale. În ultimii ani, pedepasa lui a fost întreruptă de alte cinci ori, din motive medicale.

Pe 5 mai 2010, Curtea Militară de Apel Bucureşti l-a pus în libertate pentru 60 de zile pe Mihai Chiţac pentru a se putea opera pe cord, după ce Institutul Naţional de Medicină Legală a transmis instanţei că operaţia nu poate fi realizată într-un spital din sistemul penitenciar.

Operaţia a fost însă amânată, Şerban Bradisteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardio-vasculară din cadrul Spitalului "Floreasca" din Capitala, declarând că starea pacientului era foarte gravă şi că analizele prezentate de acesta nu indicau siguranţa în efectuarea intervenţiilor chirurgicale. Astfel, pacientul şi familia lui au decis amânarea operaţiei.

"Riscurile operatorii erau foarte mari. Vârsta înaintată şi analizele presupuneau un risc foarte mare intraoperator, de aceea pacientul şi familia lui au decis amânarea intervenţiei, în eventualitatea în care starea de sănătate se va ameliora", a spus atunci Brădişteanu.

Condamnat definitiv la 15 ani de închisoare

În 1999, Mihai Chiţac a fost condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul Revoluţiei din 1989.

În 2004, în urma unui recurs în anulare, Chiţac a scăpat de pedeapsa cu închisoarea, dar în 2007, la rejudecare, a fost condamnat din nou. În cele din urmă, în anul 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut pedeapsa de 15 ani de închisoare pentru Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu. În plus, cei doi foşti generali au fost retrogradaţi miliatar.

În decembrie 1989, Mihai Chiţac a făcut parte din grupul de generali trimişi de Nicolae Ceauşescu pentru a reprima revoluţia de la Timişoara. Alături de Chiţac, la Timişoara au mai fost trimişi Victor Stănculescu, Ion Coman, Ştefan Guşă, Constantin Nuţă.

Mihai Chiţac a murit ieri după-amiază la vârsta de 81 de ani. Peste trei zile ar fi împlinit 82 de ani.

Ne puteți urmări și pe Google News