Tradiții și obiceiuri de Moșii de iarnă. Ce alimente poți să împarți de Sâmbăta Morților
- Andra Puiu
- 17 februarie 2023, 20:32
Sâmbătă Morților sau Moșii de iarnă, cum este cunoscută această sărbătoare, este pe data de 18 februarie. Credincioșii trebuie să împartă anumite alimente. Mai multe tradiții și obiceiuri sunt legate de această zi.
Sâmbăta morților sau Moșii de iarnă reprezintă o sărbătoare importantă pentru toși credincioșii. În această zi se oficiază Sfânta Liturghie care este urmată de slujba Parastului pentru cei adormiți. Biserica Ortodoxă pomenește toate persoanele care au trecut la cele veșnice pe data de 18 februarie. Mai multe tradiții și obiceiuri sunt legate de această zi.
În plus, enoriașii aduc mai multe alimente la biserică care sunt așezate pe mese în timp ce este săvârșită Sfânta Liturghie. Mulți aleg să vină cu colaci, mere sau colivă. Bucatele se împart celor prezenți la slujbă doar după ce sunt binecuvântate de preot. Rudele celor decedați merg la cimitir pentru a aprinde două lumânări imediat după ce slujba s-a terminat. Sâmbăta Morților este ziua care marchează intrarea în Postul Paștelui.
Ce să împarți de pomană în Sâmbăta Morților
Persoanele care vor să împartă pachete de pomană de Sâmbăta Morților trebuie să știe care sunt produsele pe care să le ofere pentru sufletele celor adormiți. Într-un pachet cu mâncare este recomandat să adaugi: sarmale, friptură, plăcintă, brânzeturi, piftie, vin, colivă, colaci și fructe. Este important ca bucatele să fie împărțite în vase noi.
Tradiția spune că în ziua Moșilor de iarnă nu se spală și nici nu se lucrează. Femeile care nu respectă această tradiție vor tremura ca piftia. Mai mult decât atât, pomana pe care au făcut-o li se va întoarce. Rugăciunea este un alt element important al acestei zi pentru ca păcatele celor decedați să fie iertate și să se poată odihi veșnic, potrivit Cancan.ro.
„Dăruiește-le lor și nouă Împărăția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veșnice și desfătarea vieții Tale celei nesfârșite și fericite.
Că Tu ești învierea și odihna adormiților robilor Tăi (numele), Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!”.