Moșii de iarnă 2023. Ce trebuie să dăm de pomană în această zi

Moșii de iarnă 2023. Ce trebuie să dăm de pomană în această ziSursa foto: arhivă EVZ

Biserica Ortodoxă a consacrat sâmbăta ca zi de pomenire a morților, pentru că sâmbăta s-a pogorât Hristos la iad pentru a-i elibera pe cei închiși acolo de la facerea lumii.

Moșii de iarnă sau Sâmbăta Morților pică pe data de 18 februarie 2023, înainte cu o săptămână de Lăsatul secului pentru intrarea în Postul Paștelui. În dimineața zilei de 18 februarie, credincioșii pot să participe la Sfânta Liturghie, dar și la Parastasul pentru pomenirea celor adormiți.

Ei trebuie să vină cu pachețele și colivă. Acestea vor fi sfințite de preot și împărțite săracilor. La slujba din Sâmbăta Morților, preoții se roagă pentru cei care au murit. După Sfânta Liturghie are loc Parastasul pentru pomenirea celor adormiți. Rudele celor decedați trebuie să aducă la biserică pomana(colivă, o sticlă de vin şi pachete cu mâncare).

În această zi se fac sarmale, se face friptură de porc, turte și colaci. În unele zone din România, gospodinele pregătesc piftie. Această sărbătoare este cunoscută și sub numele de Moșii de piftii. An de an, în ziua de sâmbăta dinaintea duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, crestinii ortodocsi din Romania ii pomenesc pe cei trecuti la domnul.

Tradiții de Sâmbăta Morților

Tradiția spune că bătrânii povestesc cum sufletele morților vin în această zi pe pământ, în timp ce credincioșii dau de pomană mâncare gătită pentru a alunga răul. Se zice că sufletele trecute în neființă se hrănesc cu aburul bucatelor de la pomană.

Pentru pomană, credincioșii pregătesc sarmale, plăcintă, vin, colivă, colaci, fructe sau chiar și lumânări aprinse. La mormintele celor morți, apropiații trebuie să aprindă cel puțin două lumânări. O altă tradiție mai spune că femeile nu trebuie să munceasacă de Sâmbăta Morților.

sursa foto. Hepta

În această zi, nu este bine să circulăm noaptea, mai ales când se zice că sufletele se întorc la morminte şi aşteaptă să meargă la cer. De Sâmătă Morților, gospodinele nu au voie să facă curat sau să iasă din biserică înainte de terminarea Sfintei Liturghii.

Rugăciune pentru cei morți

Credincioșii care și-au pierdut apropiații pot să rostească o rugăciune puternică pentru sufletul celor morți.

Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!

O, Preasfântă Doamnă, de Dumnezeu Născătoare, către tine Preacurată năzuim. Tu ești cetate tare și mijlocitoarea și acoperământul tuturor celor ce aleargă la tine cu credință și nădejde. Ceea ce ești binecuvântată, te rugăm, ascultă rugăciunea nevrednicilor robilor tai și solește întotdeauna pentru adormiții robii tai.

Tu pururea mijlocești pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dreaptă credință și care aleargă sub acoperământul tău și se roagă cu credință pentru cei bolnavi, năpăstuiți și întristați, însă mijlocirea ta și rugăciunea, ne este și mai trebuincioasă după moartea noastră. După Dumnezeu la tine avem nădejde tare, căci nimeni din cei ce se roagă tie, nu iese fară ajutor, ci numai cu bucurie, mângâiere și îndulcire.

Preasfântă Doamnă, Născătoare de Dumnezeu, roagă pe Fiul tău și Dumnezeul nostru să dăruiască celor adormiți iertarea păcatelor. Roagă-te, Născătoare de Dumnezeu, căci mult poate rugăciunea Maicii spre bunavoirea Stăpânului, fiindcă Domnul primește de la tine tot cuvântul despre iertare.

Deci și acum primește ale noastre rugăciuni ce le aducem ție, Preasfântă Fecioară, din toată inima și din tot sufletul nostru, pentru sufletele adormiților robilor tai. Te rugam, Stăpână, să le ajuți cu indrazirea cea de Maica ce o ai către Domnul, ceea ce ești plină de dar, ajută-le să se îndepărteze înaintea Celui ce șade pe tronul slavei, ca să nu fie rușinați în fața îngerilor și a tuturor sfinților, în fața lumii celei de sus și a celei de jos.

O, Preasfântă Doamnă, Împărăteasă și Stăpână, tu ești podul care duci la cer pe cei de pe pământ, tu ești deschizătoarea ușilor Raiului. Pe tine te cinstim și Fiului tău slavă înălțam împreună și Părintelui celui fară de început și Duhului Sfânt, Dumnezeului nostru în vecii vecilor. Amin, potrivit RTV.