SENATUL EVZ: Ce au în comun opoziţia, ONG-iştii şi băieţii deştepţi ai mineralelor în afacerea CUPRUMIN

Din belicoşenie infantilă (primii), neştiinţă (cazul doi) şi interese directe (ultimii) s-a creat un larg front al kommentariatului în afacerea Cuprumin.

Doar aşa se explică veselia că a eşuat cea mai transparentă încercare de privatizare a unei găuri negre din industria românească. Nu e de neglijat nici atmosfera generală de criză, în România şi UE, isterică, vindicativă şi anti-capitalistă, gata să spânzure pe oricine face o fărâmă de profit în numele “celor 99%". Ca şi când bugetul public, din care se plătesc ajutoarele sociale, se alimentează cu taxe pe sfinţenie şi limbă de lemn "corporate social responsibility", nu pe profit.

Afacerea CUPRUMIN a căzut – deşi investitorul zice altceva – pentru motive greu de descâlcit în masa de vorbărie paranoidă care ne plasează cultural nu în Occident, ci în Pakistan sau Egipt. Nu cred că din cauza solicitării de transparentizare a contractului; trebuie să fie ceva legat de bani sau cerinţele de mediu.

Acestea erau solicitări legitime, dar e vina guvernului că nu le-a pus în caietul de sarcini, să ştie oamenii ce cumpără, nu să le vină ideea la final, după licitaţie. La fel, era mai bine dacă potenţialul cumpărător n-ar fi fost legat, cum se aude, de interesele unor actuali miniştri, foarte stabili şi transpartinici. Dar dincolo de detalii, îngrijorător e tonul discuţiei publice despre privatizări şi concesionări în general.

Povești de antreprenori: Ionel Burtea a început cu un hectar de fructe de pădure și a ajuns la afaceri de peste 8 milioane de euro

De ce a început Gheorghe Gheorghiu-Dej desprinderea de URSS? Află răspunsul din noul număr „Evenimentul Istoric”

E absurd să pierzi vremea discutând cum şi cine a făcut evaluarea iniţială a activelor, atâta vreme cât finalmente a avut loc o licitaţie, la care a venit cine a vrut şi a oferit cât a vrut. Doar bătrânii guru de la ASE încă nu s-au prins că preţul unui bun e dat de piaţă, încorporând în el toată informaţia disponibilă, utilizările prezente şi viitoare ale activelor şi un coeficient de risc de afacere, şi ne învaţă că “valoarea reală" a unui bun se află adunând contabiliceşte inputurile care l-au generat.

La fel de şocant e să auzi de la distinşi analişti financiari că dacă firme similare private au profit de 10%, atunci de ce nu ţinem noi Cuprumin la stat, ne împrumutăm cu 6%, facem investiţii în ea şi ieşim în câştig? Asta sună ca triumful speranţei asupra experienţei de 20 de ani: pentru că s-a demonstrat că managementul de stat nu-i în stare să producă decât căpuşare şi randamente de -10%, de aia, după cum se vede din datoriile anuale de 10-20 milioane euro acumulate regulat de Cuprumin. Aţi uitat de Petrom, pe care ne enervăm acum că face profit prea mare, dar nu ne enervam înainte când respectivul profit mergea, prin firmele sindicale ale d-lui Liviu Luca, în buzunare diverse?

Alături de ideologi sau naivi bine intenţionaţi, cu mare bucurie au primit vestea şi dnii Horia Simu şi Horia Piţulea, discreţii baroni ai cuprului românesc, dornici şi ei să ia Cuprumin de la guvernul Tăriceanu, prin 2006-07, însă nu doar fără obligaţii de mediu, dar şi fără investiţii sau mare procedură competitivă: a fost o licitaţie restrânsă la care doar ei s-au calificat. La negocierile cu ministerul lui Vosganian totul s-a virat într-un PPP încâlcit prin care s-ar fi privatizat doar eventualele profituri şi nimic altceva – un fel de căpuşare oficială cu contract.

Dacă poporul cere să nu ne mai vindem ţara străinilor prin licitaţie şi pe bani cash, mă gândesc să-i chemăm din nou la negocieri pe cei doi românaşi care abia aşteaptă, pentru un contract drăguţ şi necompetitiv, că între timp ne-am făcut şi o lege tâmpită a PPP care permite aşa ceva.