Bucureşti: Astăzi, tramvaiele 23 şi 27 vor circula pe un traseu deviat

Bucureşti: Astăzi, tramvaiele 23 şi 27 vor circula pe un traseu deviat

Tramvaiele liniilor 23 şi 27 vor circula sâmbătă pe un traseu modificat, în vederea remedierii unei avarii la reţeaua de alimentare cu apă potabilă din intersecţia Calea Dudeşti cu Calea Vitan, informează un comunicat al RATB, remis Agerpres.

Astfel, în perioada 16 martie, ora 23.00 - 17 martie, ora 24.00, tramvaiele liniilor 23 şi 27 vor circula pe traseele de bază între “Zeţarilor” respectiv “Piaţa Unirii” şi intersecţia Bd. Octavian Goga cu Calea Vitan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri prin Calea Vitan, Şos. Mihai Bravu, Bd. Camil Ressu şi Bd. Th. Pallady.