Andrei Giarmaty, de 40 de ani, din Jimbolia, bărbatul suspectat că a violat și strangulat o fetiță de 10 ani, a încercat să se sinucidă astăzi în arestul IPJ Timiș.

Andrei Giarmaty a fost resuscitat de un echipaj SMURD chemat de poliţişti la faţa locului.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în 20 iunie, fiind acuzat că a violat şi a strangulat o fetiţă în vârstă de zece ani, al cărei trup a fost găsit în zona localităţii Jimbolia, judeţul Timiş. Fetiţa de zece ani a dispărut în 17 iunie de acasă şi a fost găsită moartă, o zi mai târziu, într-un canal din zona localităţii Jimbolia (Timiş), un bărbat suspect în acest caz fiind dus pentru audieri la Poliţie, unde a recunoscut că a violat-o şi a omorât-o prin strangulare. Fetiţa a fost descoperită dezbrăcată într-un canal, iar rochiţa pe care o purta era pusă deasupra cadavrului. Anchetatorii precizau că suspectul şi-a recunoscut fapta şi a declarat în timpul audierilor că a deflorat-o, iar apoi a omorât-o prin strangulare deoarece s-a speriat când a văzut sângele.

Ne puteți urmări și pe Google News