FILMUL EVZ: Dragoste şi război

FILMUL EVZ: Dragoste şi război

ORA 21.10 - TVR 1 "Mândrie şi pasiune" spune povestea unei iubiri născute în timpul unor confruntări armate tensionate.

Adaptată după nuvela "The Gun" a lui C.S. Forester, acţiunea filmului se desfăşoară în Spania, în timpul războiului napoleonian.

Ofiţerul britanic Anthony Trumbull (Cary Grant) primeşte misiunea de a recupera un masiv tun abandonat, pe care să-l transporte apoi spre liniile de luptă britanice, urmând să fie folosit împotriva garnizoanei de la Avila. Deşi îi urăşte pe englezi, Miguel (Frank Sinatra), un exaltat lider al gherilei, acceptă să-l ajute pe Trumbull să transporte arma. Aliaţi pe câmpul de luptă, cei doi bărbaţi devin adversari într-o dispută legată de iubita lui Miguel, focoasa Juana (Sophia Loren), atrasă de manierele rafinate ale britanicului.

Acesta este primul film în care Sophia Loren l-a avut partener pe Cary Grant, al doilea fiind "Houseboat". Cei doi au avut o aventură, însă din cauză că dragostea lui Grant se transforma în obsesie, Loren a rupt legătura cu el. La scurt timp, s-a căsătorit cu Carlo Ponti, cel care i-a fost soţ până în 2007. Marlon Brando a refuzat rolul lui Miguel, deoarece a considerat scenariul mediocru.

Ne puteți urmări și pe Google News