79.000 de noi contracte în primele patru zile de la aplicarea Noului Cod al Muncii
- Oana Dan
- 6 mai 2011, 16:52
În primele patru zile ale acestei săptămâni, de când a intrat în vigoare Noul Cod al Muncii, ce normează munca temporară şi prevede inclusiv pedeapsa cu închisoarea pentru munca la negru, Inspecţia Muncii a înregistrat 78.770 de noi contracte.
Cifra reflectă înregistrările efectuate în perioada 02 – 05 mai 2011, interval în care s-au intensificat controalele şi acţiunile pentru eliminarea muncii la negru, transmite Inspecţia Muncii. Domeniile în care s-au înregistrat contractele individuale de muncă sunt construcţii, industria prelucratoare, comerţ, hoteluri şi restaurante, tranzacţii imobiliare, transport şi agricultură, sănătate şi asistenţă socială, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, învăţământ, distribuţia apei, salubrizare, activităţi de decontaminare, intermedieri financiare şi asigurări.
- Noul Cod scoate munca la negru din subteran
Inspecţia Muncii, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Jandarmeria Română şi Garda Financiară va desfăşura în perioda 02 – 31 mai 2011 acţiuni intensive de control în vederea reducerii incidenţei muncii la negru. Asta, în contextul în care noua legislaţie prevede amenzi de la 500 la 1.000 de lei pentru prestarea muncii fără încheierea unui contract individual. Iar patronii care vor fi prinşi cu până la cinci angajaţi la negru vor fi amendaţi, pentru fiecare în parte, cu sume cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei. Mai mult, angajatorii riscă să răspundă şi penal dacă au angajaţi fără forme legale. Astfel, se sancţionează cu închisoare de la unu la doi ani sau cu amendă penală primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără încheierea unor contracte individuale de muncă.