75 de ani de închisoare pentru o bandă condusă de un român

75 de ani de închisoare pentru o bandă condusă de un român

Autorităţile din Chile au decis, după un proces de 45 de zile, să condamne la închisoare, pentru trafic de droguri şi asociere ilicită, cinci persoane, dintre care şi un român, George Dan Rusu.

Acesta a fost condamnat, alături de membrii bandei sale, în urma unei opraţiuni a poliţiei, cunoscută de presa chiliană sub numele de "Operaţiunea Carpaţi".

Românul, cu antecedente similare în Austria şi Germania, a primit 25 de ani de închisoare, care se adaugă la o pedeapsă executată în prezent la o închisoare chiliană. Rusu şi-a coordonat reţeaua de trafic din închisoarea Colina II, în care a fost închis în anul 2004, pentru un transport de 1.300 kg de cocaină. Încarcerarea nu l-a împiedicat să continue activitatea ilegală, timp de aproape trei ani, astfel că a ajuns, din nou, în faţa judecătorilor.

Droguri pentru Europa

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceeaşi sentinţă maximă, de 25 de ani, a primit-o şi un alt membru al bandei sale, Víctor Avelino Escobar Álvarez, relatează publicaţia Noticias.123.cl. Iubita acestuia, Inelia del Carmen Cebrero Duarte, a fost condamnată la 11 ani, iar fiica sa, María José Escobar Cebrero, a primit două sentinţe a câte cinci ani. Aceste patru persoane au fost condamnate atât pentru trafic, cât şi pentru asociere ilicită.

O a cincea persoană, Verónica Fabiola Carrizo Palma, a primit o pedeapsă de patru ani cu suspendare, pentru trafic. În total, banda coordonată de român a cumulat o pedeapsă de 75 de ani.

Conform autorităţilor, grupul de români exporta droguri în ţările europene din anul 2006. Transportul începea în Brazilia sau Peru, ajungeau în Argentina sau Chile, de unde era trimis peste Ocean, în Olanda.

În urmă cu câteva zile, alţi doi români au fost prinşi, la un interval de 48 de ore, cu capsule de cocaină în stomac. Duminică, unul dintre ei a fost reţinut pe un aeroport din Istanbul, cu 80 de capusele ingerate, iar luni, un alt român a fost arestat în Brazilia, cu 75 de capsule în stomac.

CITIŢI ŞI: DEZBATERE EVZ: Sunteţi de acord cu legalizarea drogurilor?

70 de capsule cu cocaină, în stomacul unui român din Brazilia

Român cu 1 kg de cocaină în stomac

EBA nu prea ştie dacă să legalizeze marijuana

EDITORIALUL EVZ: Elena şi iarba

Toxicomanii, aruncaţi de autorităţi în braţele heroinei

„Mâna lui Dumnezeu”, drogul care vine prin căşti

Centrele pentru toxicomani, lăsate „să moară încet”

Consumul de droguri creşte odată cu bugetul Antidrog