Bebeluș mort într-un accident rutier la Constanța

Bebeluș mort într-un accident rutier la Constanța

Polițiștii Serviciului Rutier Constanța cercetează împrejurările în care un bebeluș de 11 luni și-a pierdut viața într-un accident de circulație petrecut noaptea trecută în apropiere de comuna 23 August. Cei trei adulți din mașină au suferit răni ușoare.

Accidentul a avut loc aproape drumul care leagă satul Dulcești de comuna 23 August. Din primele cercetări se pare că este vorba de o autoaccidentare.

“Un tânăr, de 22 de ani a condus un autoturism pe DJ 394, dinspre localitatea Dulcești către 23 August, iar la un moment dat, pe fondul neatenției și a vitezei neadaptate, ar fi pierdut  controlul direcției de mers, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se”, potrivit IPJ Constanta.

În autoturismul condus de șoferul de 22 de ani mai erau o tânără de 22 de ani, cel mai probabil soția, o femeie de 54 de ani și un copilaș de 11 luni care era pe scaunul special fixat cu centută, din spate.

Ne puteți urmări și pe Google News

La sosirea echipajelor medicale bebelușul era în stop cardiorespirator. În ciuda încercărilor de resuscitare, nu a mai putut fi salvat, după o oră fiind declarat decedat. Părinții micuțului și bunica au suferit răni ușoare.