„3 zile în septembrie”, în turneu prin România. Filmul lui Tudor Giurgiu ajunge în 19 orașe
- Maria Dima
- 3 septembrie 2026, 11:19
Sursa foto: Transilvania Film
Filmul „3 zile în septembrie”, cel mai nou lungmetraj regizat de Tudor Giurgiu, pornește într-un turneu național în lunile septembrie și octombrie. Proiecțiile speciale sunt programate în cinematografe din 19 orașe, iar publicul va avea ocazia să îi întâlnească pe regizor, actori, scenarist și membri ai echipei.
La evenimente vor participa, în formule diferite, Tudor Giurgiu, actorii Andreea Vasile, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Mirela Zeța, Emilia Popescu și Adela Popescu, scenaristul Radu Grigore și directorul de imagine Alexandru Dorobanțu, alături de alți membri ai echipei.
După proiecții, invitații vor vorbi despre realizarea filmului și despre provocarea filmării unui cadru-secvență cu durata de 65 de minute, în care camera urmărește acțiunea fără întrerupere.
O comedie neagră despre o nuntă care nu mai ajunge la altar
„3 zile în septembrie” este o comedie neagră construită în jurul unei nunți care nu mai ajunge la altar. Situația se schimbă radical după apariția neașteptată a amantei mirelui, iar mireasa pornește într-o aventură imprevizibilă pe litoral.
Filmul a fost realizat într-un timp neobișnuit de scurt. Producția s-a desfășurat pe parcursul a șapte zile, în cadrul unei tabere de creație care a transformat stațiunea Eforie Sud într-un platou de filmare.
La realizarea producției au participat peste 70 de profesioniști din industria cinematografică.
Producție independentă realizată de cinci companii

Sursa foto: Facebook/Rudoe Giurgiu
„3 zile în septembrie” este o producție independentă, realizată în coproducție de Point Film, StaySharp Film, Arome22 Creative Retreat, Libra Films și WaveCulture HUB.
Programul Caravanei
Turneul începe joi, 10 septembrie, la Craiova și continuă în mai multe orașe din țară.
Joi, 10 septembrie – Craiova
19:30 – Cinema Inspire Electroputere 20:30 – Cineplexx Promenada Mall
Vineri, 11 septembrie – Sibiu
19:30 – Cinema City Promenada Mall
Sâmbătă, 12 septembrie – Râmnicu Vâlcea
19:30 – Cinema City Shopping City
Duminică, 13 septembrie – Pitești
18:00 – Cinema City Vivo!
Marți, 15 septembrie – București
20:00 – Cinema City Mega Mall
Miercuri, 16 septembrie – Constanța
18:30 – Centrul Cultural Jean Constantin 20:00 – Cinema City City Park
Joi, 17 septembrie – Timișoara
20:30 – Cinema City Iulius
Vineri, 18 septembrie – Cluj
19:00 – Cinema Florin Piersic 20:00 – Cinema City Vivo! 21:00 – Cinema City Iulius
Sâmbătă, 19 septembrie – Iași
19:45 – Amfiteatrul Palas 20:15 – Cinema Ateneu 20:45 – Cinema City Iulius Mall
Duminică, 20 septembrie – Brașov
19:00 – Cinema City AFI 20:00 – Cinema One Coresi
Joi, 24 septembrie – Ploiești
19:00 – Cinema City Shopping City
Vineri, 25 septembrie – Oradea
19:00 – Cinema Palace Lotus
Proiecțiile din luna octombrie
Pentru luna octombrie sunt anunțate proiecții la Brăila, Galați, Târgu Mureș, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Sighetu Marmației și Baia Mare. Detaliile privind datele și orele acestor proiecții urmează să fie anunțate.