22 septembrie, „Ziua fără autoturisme în București”. Traficul rutier, interzis
- Bancila Irina
- 28 august 2019, 18:25
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat ziua de 22 septembrie ca Ziua Fără Autoturisme în Bucureşti.
Anunțul a fost făcut de consilierul ALDE, Tudor Tim Ionescu.
Traficul rutier ar putea fi interzis pe mai multe artere din centrul orașului
„22 septembrie, ziua istorică în care Bucureștiul va fi pentru prima dată capitala europeană fără autoturisme.
Prin proiectul pe care l-am inițiat, Consiliul General al Municipiului București a votat cu 43 de voturi pentru și o singură abținere, fără niciun vot împotrivă, participarea Municipiului București la inițiativa europeană „Săptămâna Europeană a Mobilității” 2019 și stabilirea „Zilei fără autoturisme în București” pe data de 22 septembrie", a scris Tudor Tim Ionescu pe pagina sa de Facebook.
Vor fi autorizate să circule în regim normal doar ambulanţele, vehiculele SMURD, pompieri, poliţie, Jandarmerie, poliţie locală precum şi ale altor instituţii şi servicii publice aflate în misiune.