Anul viitor, exact pe vremea aceasta, România va avea un proaspăt nou președinte. Cine va fi, nimeni nu știe. Este, de altfel, pentru prima oară din ultimii 25 de ani când, în debutul unui an prin excelență prezidențial, România nu-și cunoaște toți candidații principali care vor intra în cursa pentru Președinția României.

Până acum, aveam doar presupuneri. Și un candidat sigur: Crin Antonescu. Și un Președinte care-și va încheia, după un deceniu, mandatele pentru prima oară succesiv câștigate. Și cam atât.

Incertitudinea cu care debutează 2014 din perspectiva cursei prezidențiale are însă, la origini, mai multe cauze: lipsa de reformă a principalelor partide de pe scena politică românească, un management dezastruos la nivelul conducerilor și un eșec de proporții al întregii clase politice în fața societății pe care, din nou, anul acesta va trebui să o convingă de mai multe ori să vină la urne ca să o voteze. Grea misiune, dificile alegeri. Și, peste toate acestea, candidiatul providențial nu mai există. Cu asta toată lumea este de acord.

Ca atare, strategiile prezidențiale din acest an se vor baza nu pe forța și magnetul electoral al candidatului, ci pe mașinăriile puse în mișcare, specularea greșelilor adversarilor, mișcări și replieri de ultim moment. Așa, se va bulversa România.

Când nu ai ce să mai oferi credibil unei țări, vei încerca, prin orice mijloace, să-i impui opțiunile cu forța. Dar ca și-n 2009, aici toți se vor lovi, din nou, de mințile a 11 milioane de oameni. Ei vor alege, ei vor decide pe cine vor vrea în fruntea țării. Să nu uităm că, în 2009, uriașa mașinărie propagandistică a PSD a eșuat în fața unui candidat de forța lui Traian Băsescu. În lipsa lui, vom vedea dacă, de data asta, mașinăria sau tot omul va fi marele câștigător.

Din perspectiva tuturor partidelor, suntem deja în anul “acum sau niciodată”. Pentru PSD, principalul partid al guvernării și al țării, să rămână pentru a treia oară în ultimii 10 ani, fără Președintele României va fi catastrofal, ucigător de-a dreptul pe termen mediu și lung. Posibilitatea există, nimeni n-o neagă. Oricine ar candida din partea PSD ar putea pierde Cotroceniul. După Ion Iliescu, România nu și-a mai ales un președinte de stânga, oricât de puternic sau de susținut ar fi fost. Dacă ar intra în cursă Victor Ponta, împins mai mult de partid și de gruparea căreia îi este captiv total, și nu va câștiga Președinția României, va dispărea nu numai din fruntea PSD, dar își va fractura, iremediabil sau nu, și cariera. Iar asta o știe și el. Dacă Ponta va insista să-i împingă la candidatură pe Sorin Oprescu sau Mircea Geoană, nici asta nu-i garantează absolut nimic, ba din contră. Un eșec din cauza fricii lui Victor Ponta de a candida, nu va fi trecut de PSD cu vederea. Ce președinte de partid e acela care nu e în stare să ne dea Cotroceniul? – asta i se va reproșa. Întotdeauna PSD și-a decapitat leadershipul când a eșuat în acapararea Președinției. Așadar, pentru Victor Ponta, un președinte de partid căreia îi era teamă și în Gorj, la alegerile parlamentare, de o candidatură a lui Dan Diaconescu, nimic nu-i este garantat, nici măcar păstrarea funcției de premier. Pentru PSD însă, în perspectiva unui eșec la Președinția României, se va deschide în sfârșit calea unui mandat plin la șefia partidului pentru Liviu Dragnea. Vrea să fie premier, are baronatele PSD alături și misiunea lui va fi să mențină partidul la guvernare. Dacă PSD nu va câștiga Cotroceniul, principalul partid de stânga al României nu va mai fi pentru mult timp pe locul întâi în opțiunile câștigătorului prezidențial, va trece în planul doi.

În PNL, situația e la fel de dificilă, dar dintr-o altă perspectivă. Partidul are candidat, dar candidatul Crin Antonescu nu e foarte sigur cât din partid mai are alături și la ce-i va fi de folos. O parte din PNL este captiv și el PSD, mufat la resursele guvernării. Vor baronii, miniștrii PNL să renunțe la bani cine știe pentru cât timp doar de dragul lui Crin Antonescu? Evident, nu. Dar o vor face până la urmă. Iar dacă Antonescu va pierde cumva Președinția, va dispărea definitiv de la șefia partidului, deschizându-i cel mai probabil calea lui Călin Popescu Tăriceanu. Va pierde Antonescu Cotroceniul? Ei bine, aceasta este marea întrebare. În turul doi, cu oricine ar candida din partea PSD, este posibil să-l câștige. Este însă Crin Antonescu, candidatul de dreapta care va intra în turul doi? Teoretic, șanse are. Practic, cu o poziționare a electoratului dur de dreapta spre un al candidat, nici lui Antonescu nu-i este nimic garantat.

În PDL și restul formațiunilor mici de dreapta, acum, candidatul care ar putea intra în turul doi este mai mult o himeră decât o posibilitate practică. PDL și-a ales, deocamdată, un candidat care niciodată nu va intra în turul doi. De altfel, toată politica de Opoziție dusă în ultimul an și jumătate de partidul condus de Vasile Blaga este de neînțeles, Opoziția sa strălucind mai mult prin lipsă de participare decât prin fructificarea greșelilor adversarilor. Partidul fracturat în două falii a demonstrat că nu vrea și nu poate supraviețui fără Traian Băsescu. Și nici candidatul nu va intra în turul doi fără el. Cel mai probabil, alesul pentru Cotroceni va fi fostul premier, Emil Boc, dacă va fi convins să candideze. Cu Președintele Băsescu alături și cu o construcție de dreapta, teoretic, ar avea șanse să intre în turul doi, dar va fi dificil, nu și imposibil.

În micuța tabără a Opoziției, lucrurile se vor așeza însă abia după alegerile europarlamentare. Dacă Vasile Blaga nu va obține peste 20- 22% în alegeri, va fi nevoit să demisioneze de la șefia PDL. Dacă va obține, va trebui să caute rapid o cale de împăcare cu președintele Băsescu ca să i se alăture. 20% nu înseamnă sub nicio formă intrarea în turul doi în cursa pentru Cotroceni. 2014 este și în anul în care președintele Băsescu își va juca rolul, cartea și atribuțiile până în ultima zi de mandat. Iar nimic nu-i sperie mai mult pe principalii politicieni, pe marii pușcăriabili dar și pe moguli decât asta. Va fi un an greu pentru presă și, când mă refer la presă, indic vocile libere. Oricât ar vrea, de oricâți bani ar dispune și oricâtă influență ar avea, nici Dan Voiculescu și nici Sebastian Ghiță nu vor putea cumpăra chiar tot. De ceva vreme, cei doi deja și-au dat mâna în crearea mașinăriei de propagandă pentru alegerile prezidențiale. Primul vrea ajutorul PSD în alegerile europarlamentare și speră în sfârșit la ceea ce se știe că-și dorește de un deceniu: un președinte al României care să fie și al lui. Al doilea vrea numai el Puterea și știe că dacă Ponta se accidentează, nici lui nu-i va fi bine. Pentru că sunt legați indisolubil. Dacă pică unul, e foarte posibil să sfârșeacă amândoi. Dar spre deosebire de Voiculescu care a participat activ și declarat cu toată forța la dărâmarea unui Președinte al României și acum speră doar la altcineva cu care poate să se înțeleagă, "mogulul de tip nou", mult mai cinic, pervers și într-o oarecare măsură rudimentar în viziune își va arăta în acest an toată forța malefică de care dispune. Semne și dovezi destule și clare a dat până acum. Pe de altă parte, ca să dărâmi ceva rău și să generezi ceva și mai rău, este totuși o performanță. Crearea sa, ca alternativă la Vîntu și Voiculescu, este un eșec recunoscut dar încă neasumat.

În fața tuturor celor descrise mai sus, dacă va trebui să supraviețuiască ceva anul acesta, va trebui să o facă Justiția. DNA, CSM, Curtea Supremă, DIICOT, serviciile de informații – toate conducerile acestor instituții, judecători și procurori, toți vor trebui să țină, cu orice preț, România, pe calea ei cea dreaptă, occidentală, democratică, europeană. Se spune că nimeni și nimic e ireversibil pe lumea aceasta. Iar justiția este, totuși, formată din oameni. Ei sunt cei care până la urmă nu trebuie să facă niciun pas înapoi. Pentru că nimic nu e mai important pentru viitorul României decât rolul lor.

O țară fără Justiție, o țară cu rezultate spectaculoase în lupta anticorupție care după un deceniu ar sfârși îngenuncheată de corupții negociați din diferite considerente și de instituții anticorupție politic paralizate ca pe vremea lui Adrian Năstase, va fi nici mai mult, nici mai puțin, decât o țară pierdută.

Vrea cineva să se întâmple așa, să se întoarcă - nu se știe pentru câți ani- la vremurile despre care s-a sperat a fi demult apuse? Eu știu mulți oameni care nu vor.