20 MINUTOS: „Spania câștigă" cu acordul Brexit și avertizează că vor continua negocierile pentru Gibraltar

20 MINUTOS: „Spania câștigă" cu acordul Brexit și avertizează că vor continua negocierile pentru Gibraltar

Ministrul spaniol de Externe, d-na Arancha González Laya, a reamintit joi, după ce a aflat despre acordul post-Brexit, că Regatul Unit "pleacă din familia noastră, se întoarce pe insula sa, dar rămâne partenerul și vecinul nostru", ceea ce ne va permite să continuăm în cele mai bune condiții pentru Spania.

El a avertizat că, după absența unui acord cu privire la Gibraltar, Spania va continua negocierile pentru a preveni existența unei noi frontiere pe 1 ianuarie cu tot ceea ce înseamnă acest lucru.

Într-un interviu acordat ziarului "Cadena Ser", ministrul de Externe s-a felicitat, în orice caz, pentru un acord care ne va permite să privim spre 2021 "cu liniștea de a ști că o parte a economiei noastre va avea reguli clare ale jocului". "Cu siguranță va fi mai satisfăcător pentru UE decât pentru Marea Britanie, dar un acord și o înțelegere sunt mai bune", a punctat el.

După cum a menționat într-un mesaj pe rețeaua socială Twitter, d-na González Laya a reamintit că acum revine statelor membre UE misiunea de a examina detaliile acordului". "Acum avem un acord și înainte a existat frica de frontiere, plata tarifelor și, ca exemplu, mii de camioane au rămas în Regatul Unit", a subliniat ea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Întrebată dacă ceea ce s-a întâmplat cu transportatorii ar fi putut fi ultimul impuls pentru un acord, d-na González Laya a răspuns că, desigur, haosul de la granițe din ultimele zile a fost un semn a ceea ce s-ar întâmpla dacă nu s-ar fi ajuns la un acord între UE și Marea Britanie, "ar fi fost haos". "Spania câștigă cu acest acord", a insistat ea, după ce a mulțumit negociatorului şef al UE, Michel Barnier, și întregii sale echipe.

În ceea ce privește Gibraltarul, ea a avertizat că Spania va continua negocierile, deoarece dacă la 1 ianuarie nu va există un acord cu privire la acest punct "spre regretul nostru va exista o graniță cu tot ceea ce implică aceasta", după "atâtea decenii de viață împreună". Dar pentru a ajunge la un astfel de acord, a subliniat ea, "avem nevoie de ajutorul prietenilor noștri britanici, deoarece nu poate exista un acord dacă ambele părți nu ajung la o înțelegere".

În orice caz, ministrul de Externe a subliniat că nici Spania și nici UE nu au vrut vreodată să facă să pedepsească Regatul Unit și pe cetățenii săi, "ci mai degrabă să stabilească reguli de joc în fața noii realități". În acest moment, el a reamintit că în mintea guvernului sunt cetățenii, studenții, familiile, oamenii de știință, oamenii de afaceri și lucrătorii din Regatul Unit, care au deja un acord, "cu reguli ordonate ale jocului împotriva haosului și dezordinii".

În opinia sa, este clar că versiunea unilateralismului nu a fost impusă, ci mai degrabă "gestionarea interdependenței", care unește Regatul Unit cu Uniunea Europeană, Europa cu Statele Unite și "ne unește cu toate țările planetei în aceste momente de pandemie", a conchis d-na Arancha González Laya. (Rador)

https://www.20minutos.es/noticia/4523598/0/gonzalez-laya-negociaciones-gibraltar-brexit-reino-unido/

Traducerea: Rodezia Costea