20 de lei, cel mai ieftin brad

20 de lei, cel mai ieftin brad

Preţurile minime de comercializare a brazilor, direct către populaţie, vor varia în funcţie de înălţimea pomilor, între 20 lei şi 30 lei, iar pentru molizi şi alte răşinoase între 10 lei şi 20 de lei, fără TVA, anunţă Romsilva.

Regia  Naţională  a  Pădurilor va recolta şi comercializa în acest an 104.400 de pomi  de  Crăciun,  din  care 62.000 vor fi brazi, diferenţa reprezentând  alte  specii  de  răşinoase, a anunţat azi instituţia.        "Faţă de anul 2007, se recoltează cu circa 19.450 de bucăţi mai puţin, ca urmare a retrocedării unor suprafeţe din fondul forestier din administrarea regiei. Recoltarea pomilor se va face, în cea mai mare parte, din regenerările naturale cu densitate excesivă,  precum şi din culturi specializate", se arată într-un comunicat al Romsilva.     

"Solicitările pentru exemplare cu înălţimi mai mari de trei metri  vor fi considerate comenzi speciale iar preţul se va aproba în comitetul director al direcţiei silvice, pornind de la tariful minim de 20 de lei, pe metru", se mai arată în comunicat.     

 

Ne puteți urmări și pe Google News