18, respectiv 16 ani de închisoare pentru omor şi incendierea cadavrului. Şi totuşi, puţin!
- Liviu Cojan
- 19 martie 2012, 10:08
Criminalilor de la Igriţia, judeţul Cluj, apelul nu le-a fost de niciun folos. Ei rămân cu anii de închisoare dictaţi de Tribunalul Cluj. Magistraţii Curţii de Apel au menţinut azi pedepsele de 18 ani, respectiv 16 ani şi 8 luni pentru cei doi tineri condamnaţi pentru omor.
Decizia nu este însă definitivă şi a fost deja atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Apărarea a considerat că magistraţii au dat o pedeapsă prea mare. Oare? Andrei Dumitru Pop şi Sergiu Marian au fost condamnaţi de Tribunalul Cluj la 18, respectiv 16 ani şi 8 luni închisoare. Ei sunt acuzaţi că în 2011 şi-au omorât un vecin. Modul în care au comis crima i-a şocat pe anchetatori, dar şi opinia publică: tinerii şi-au spânzurat victima într-un apartamemnt din Cluj, apoi au urcat cadavrul în maşină şi l-au transportat câţiva zeci de kilometri într-o pădure de lângă Dej, la Igriţia, unde i-au dat foc pentru a-şi acoperi urmele. Rămăşiţele carbonizate ale victimei au fost găsite de un cioban din zona localităţii Igriţia, care a alertat autorităţile. În faţă probelor anchetatorilor, cei doi şi-au recunoscut fapta făcută cu premeditare, aceştia invitând victima la ei acasă. Bănuiala că aceasta ar fi vandalizat autoturismul unuia dintre ei, a reprezentat mobilul crimei. Sursa: ziuadecj.ro