Pârtie ca în Elveţia, la Braşov. O zi de schi costă 125 de lei

Pârtie ca în Elveţia, la Braşov. O zi de schi costă 125 de lei

Accesul pe domeniul schiabil se va face cu o singură cartelă. Copiii vor plăti 70 de lei pentru o zi, iar cei care au sub şase ani vor intra gratuit. Grupurile de 10 persoane vor primi o cartelă în plus.

Deşi suprafaţa schiabilă a fost mărită cu aproximativ 35 de hectare, sistemul de transport a fost modernizat şi capacitatea lui a fost majorată, autorităţile au păstrat preţurile de anul trecut. Astfel, cei care vor alege să schieze în Poiana Braşov vor scoate din buzunar 125 de lei pentru o zi de schi.

"Copiii vor plăti 70 de lei pe zi, iar cei care au până în şase ani vor schia gratuit. Am păstrat preţurile practicate anul trecut pentru o pârtie, iar acum avem mai multe şi o zonă modernizată", a explicat primarul Braşovului, Gheorghe Scripcaru.

Trasee dificile şi variante ocolitoare

Ne puteți urmări și pe Google News

Gradul de dificultate al pârtiilor a fost păstrat, dar a suferit modificări prin corecţii de pantă, prin crearea de variante ocolitoare a zonelor mai dificile (astfel încât schiorii să poată trece uşor de pe o pârtie pe alta) şi prin mărirea numărului de pârtii de legătură între cele principale. Lungimea pârtiilor este, după amenajare, de 24 kilometri, iar lăţimea medie a lor - de 45 metri.

4.200 persoane transportate pe oră

Şi mărirea capacitaţii de transport pe cablu a fost un punct important al proiectului, astfel că au fost realizate două instalaţii noi, una de şase locuri şi una de patru locuri , în acest fel crescând capacitatea de transport pe cablu cu aproximativ 4.200 persoane pe oră.

Domeniul schiabil are panouri de semnalizare şi indicatoare, dar şi 150 de saltelele de protecţie şi 3.000 metri de plase de protecţie.

În plus, instalaţiile de producere a zăpezii artificiale măresc calitatea condiţiilor şi perioada de schi cu aproximativ patru luni.

Click pe hartă pentru mai multe detalii:

Click pe hartă pentru mai multe detalii: Citiţi şi:

  • Elena Udrea şi Gheorghe Scripcaru au inaugurat cea mai mare pârtie de schi
  • Vezi cum arată noile pârtii de schi din Braşov şi cât de dificile sunt
  • Harta pârtiilor de schi din România: 116 kilometri în 17 judeţe
  • Pârtiile din Parâng ţipă după zăpadă şi după schiori