Evenimentul Zilei > Politica > Parlamentarii PMP iau startul în opoziţie
Parlamentarii PMP iau startul în opoziţie

Parlamentarii PMP iau startul în opoziţie

Noii membri ai Partidului Mişcarea Populară vor depune două moţiuni simple. Miniştrii vizaţi sunt Mircea Duşa şi Ramona Mănescu.

Parlamentarii PDL care au ales să se înscrie în Partidul Miş ca rea Populară (PMP) şiau anunţat, ieri, oficial, demisiile în plenul celor două Camere. Demisionarii vor activa ca parlamentari neafiliaţi şi, începând de astăzi, vor face opoziţie USL-ului. Aceştia vor iniţia două moţiuni simple împotriva miniştrilor Mircea Duşa (Apărare) şi Ramona Mănescu (Transporturi), nemulţumiţi de modul în care au acţionat în cazul accidentului din Apuseni.
După ce Elena Udrea a anunţat că demisionează din PDL, ca urmare a înscrierii sale în PMP, au urmat-o la microfon şi alţi colegi care au făcut acelaşi gest: Petru Movilă, Florin Popescu, Adrian Gurzău, Florin Secară, Cornelia Bogdănici, Ştefan Bucur Stoica, Theodor Paleologu şi Dragoş Gunia.
"Înainte, stăteam singur în spate. Acum, sunt încă 15 care stau alături de mine. Ori la bal, ori la spital!", a spus Paleologu. La Senat, Andrei Voloşevici şi Mihai Ciprian Rogojan au anunţat şi ei că vor activa ca independenţi.
Două moţiuni simple
"Parlamentarii PMP vor acţiona, de acum încolo, ca un grup de opoziţie. Vom fi un grup parlamentar care va trece la acţiuni puternice de opoziţie la USL, chiar dacă, statutar, nu se mai pot constitui grupuri parlamentare", a spus Udrea, punctând că Mircea Duşa şi Ramona Mănescu ar fi trebuit să fie demişi de Ponta.
"Victor Ponta însuşi ar fi trebuit să-şi prezinte demisia ca urmare a faptului că, în timp ce doi oameni mureau îngheţaţi de frig, instituţiile din subordinea sa, în mod haotic şi necoordonat, nu erau în stare să-i găsească", a adăugat Udrea.