Editura Evenimentul si Capital

CFR Cluj a redevenit CAMPIOANA ROMÂNIEI după 6 ani de pauză. „Feroviarii” au sărbătorit cu MANELE

Foto: Facebook
Autor: | | 1 Comentarii | 733 Vizualizari

Grație victoriei cu 1-0 în fața Viitorului, din ultima etapă play-off-ului Ligii 1 Betano, CFR Cluj a devenit campioana României.

„Feroviarii” au reușit, aseară, să-și treacă în palmares al 4-lea titlu din istoria clubului. În fața a 17.000 de spectatori, prezenți pe arena „Dr. Constantin Rădulescu”, gruparea din Gruia și-a redobândit titlul suprem din fotbalului mioritic, după 6 ani de așteptări, ani în care CFR-ul s-a luptat și cu problemele financiare.

Totodată, Dan Petrescu a bifat al doilea titlu câștigat în Liga 1, după cel câștigat cu Unirea Urziceni, în 2009. După meciul cu Viitorul, Petrescu și întreaga echipă a CFR-ului au sărbătorit la un restaruant din Cluj, iar în boxe au răsunat și manele, pe lângă imnul echipei și cel al UEFA Champion League.

De abia aştept să ies de aici să sărbătoresc pentru că chiar nu vreau să dorm la noapte, din alte motive. Până acum, nu dormeam de stres şi de presiune. Acum chiar vreau să mă bucur, pentru că atunci când câştigi un trofeu trebuie să te bucuri. În China, când am câştigat cupa, jucătorii stăteau la masă şi nu se bucurau, era primul lor trofeu din carieră, nu ştiau ce să facă. Le-am dat să bea la toţi, s-au mirat, i-am îmbătat pe toţi. Le-am spus, <haideţi, băi, băieţi, că o dată în viaţă câştigaţi o cupă!>", a spus Dan Petrescu.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fotbal intern

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
13:56 OFICIAL - Cum iei credit fără dobândă de până la 60.000 de lei: Guvernul deschide o linie specială de împrumut 17:13 Rezultate Evaluarea Naţională 2018. SE AJUNGE LA INSTANŢĂ? Reacţia Ministerului Educaţiei. NOTELE PE JUDEŢE. Update 22:30 LEGE ÎNCĂLCATĂ la Cotroceni prin TRAFIC DE INFLUENȚĂ? Președinția, atinsă de SCANDALUL fără precedent. Breaking news 22:19 REVOCAREA șefei DNA. Iohannis a oferit ULTIMA REACȚIE despre viitorul Laurei Codruța Kovesi 16:24 Concluzie ŞOCANTĂ a unui politician: Maior şi Kovesi au FALSIFICAT semnătura preşedintelui ÎCCJ. S-au comportat ca MAFIOŢII 12:49 Atac la propagandiştii Noii Securităţi: Cum MINT ODIOS cu privire la modificările Codului de procedură penală 12:44 Protocolul SRI - Înalta Curte a transformat judecătorii în „sifoane” 10:35 Cel mai crunt mesaj transmis din SUA: „Puşcăria pentru Maior, Coldea şi Kovesi e mult prea puţin” 10:23 Verdictul lui Cristoiu în legătură cu protocolul SRI: „Trebuie o Comisie specială! S-a încălcat Constituția” 07:03 CCR analizează marți SESIZAREA lui KLAUS IOHANNIS. Ce urmărește președintele ROMÂNIEI 22:36 COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției 17:29 A fost DESECRETIZAT protocolul încheiat de SRI cu ICCJ. Documentul INTEGRAL 17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e”

Articole salvate