Ziua institutelor culturale europene la Budapesta

Ziua institutelor culturale europene la Budapesta

Institutele culturale europene din Budapesta au, de anul acesta, o zi-eveniment: EUNIC Day. Astfel, sâmbătă, cele 16 institute membre ale reţelei EUNIC- Budapesta organizează o serie de evenimente artistice în cadrul Festivalului de Primăvară din Ungaria.

“Am dorit să ne asociem nu doar prestigiosului Festival de Primăvară, ci să subliniem că Europa unită, acum sub preşedinţia Ungariei, există şi în spirit, prin deschiderea către public a splendidei diversităţi culturale pe care Europa o oferă", a motivat proiectul Brînduşa Armanca, preşedinta EUNIC-Ungaria. Uniunea Europeană a Institutelor Culturale Europene-EUNIC s-a înfiinţat la Bruxelles în 2007 şi include 31 de membri din 26 de state.

"Locomotiva jazz", contribuţia României Evenimentul EUNIC day va fi deschis la Budapesta de Horia Roman Patapievici, în calitatea sa de preşedinte al EUNIC-Europa. Programul cuprinde de la ora 10.00 o dezbatere cu tema “Teatru sau Reality Show? Responsabilitatea teatrului şi a televiziunii în Era Internetului", urmată de Mask Games - happening şi pantomimă cu studenţii Academiei de Teatru din Copenhaga, spectacol oferit de Institutul Danez. Forumul Austriac vine la 16.30 cu un concert de etno-jazz al formaţiei Stelzhamma, cu Charly Schmid la saxofon, Gunter Wagner la acordeon, H.G. Gutternigg la tubă şi Ewald Zach la baterie. Formaţia a susţinut peste 120 de concerte în Austria, Belgia, România, Germania, Slovacia, China etc. Institutul Italian continuă seria de evenimente la ora 18.00 cu Duo Alterno, soprano Tiziana Scandaletti şi pianistul Riccardo Piacentini, care va prezenta spectacolul “Love Songs". EUNIC Day se va încheia cu programul "Locomotiva jazz", o călătorie jazzistică cu începere de la ora 20.00, coordonată de Institutul Cultural Român. Opt muzicieni din şapte ţări vor participa la această formaţie neobişnuită, alcătuită din nume mari ale jazzului european: Christina von Bülow-saxofon (Danemarca), Eugen Gondi - tobe (România), Wojtek Groborz - pian (Polonia), Robert Ragan – double bass (Slovacia), Juhász Gábor - chitară (Estonia), Hans van Vliet - trombon (Olanda), Ferencz Schreck - trombon (Federaţia Ungară de Jazz) şi István Gyárfás - chitară (Ungaria), consultantul muzical al proiectului.

Ne puteți urmări și pe Google News