Zi de mare sărbătoare pentru români! Ce spune calendarul ortodox

Zi de mare sărbătoare pentru români! Ce spune calendarul ortodox

Sfântul Apostol Onisim, pomenit în calendarul creştin ortodox la 15 februarie, a fost unul dintre ucenicii Sfântului Apostol Pavel, primind botezul creştin de la acesta.

Însă, înainte de a ajunge la Roma şi de a fi botezat, Sfântul Onisim a fost sclav în Colose, Frigia, la unul din demnitarii acestei cetăţi. Stăpânul său, pe nume Filimon, era creştin şi fiind ales episcop se numără în grupul celor 70 de apostoli mai mici ai Mântuitorului.

Sfântul Onisim, greşind stăpânului său şi temându-se de pedeapsă, a fugit de la dânsul şi s-a dus la Roma, unde a fost botezat de Sfântul Apostol Pavel. Împreună cu un alt ucenic al Sfântului Apostol Pavel a plecat de la Roma la Colose, pentru a duce o scrisoare adresată fostului său stăpân, care se află cuprinsă în Noul Testament sub titlul "Epistolă către Filimon".

În scrisoare, printre altele, Sfântul Pavel îl roagă pe Filimon să-l primească pe Onisim nu ca pe un rob, ci ca pe un frate iubit şi ca pe însuşi Pavel: „Pentru dragoste, îţi fac mai degrabă o rugăminte. Aşa cum sunt eu, Pavel, ca un bătrân, iar acum şi pus în lanţuri pentru Iisus Hristos, te rog pe tine pentru fiul meu, pe care l-am născut fiind în lanţuri, Onisim, cel ce altădată nu-ţi era de folos, dar acum şi ţie şi mie de folos, pentru aceasta ţi l-am trimis, pe el însuşi, adică inima mea; primeşte-l” (Ep. Fm 1, 9, 10, 11, 12).

Ne puteți urmări și pe Google News

Sfântul Onisim a fost pus în libertate de stăpânul său şi s-a întors la Roma, unde a slujit sfinţilor apostoli, până la sfârşitul lor. Apoi a plecat din Roma şi a străbătut multe cetăţi şi ţări propovăduind pe Hristos în Spania, Carpetania, Colose, Patra.

În cele din urmă a ocupat scaunul episcopal din Efes, după Sfântul Timotei şi după Sfântul Ioan Evanghelistul. A fost ucis în timpul împăratului roman Traian (98-117) pentru mărturisirea credinţei creştine.