Formaţia Catania, antrenată de Walter Zenga, ocupă un excelent loc şapte în campionatul Italiei, după victoria din ultima etapă în faţa celor de la AC Torino, scor 3-2. Numai că golul de 2-1 a fost înscris de Mascara după un inspirat artificiu ofensiv marca Zenga.
Trei jucători ai gazdelor s-au poziţionat în spatele zidului la o lovitură liberă executată de Mascara, iar unul dintre ei şi-a lăsat şortul în vine. Mascara a executat bine lovitura liberă, iar portarul oaspeţilor, uluit de ceea ce vedea în faţa sa, nu a putut para şutul.
"Este o strategie pe care Zenga a exersat-o la antrenamente", a spus directorul executiv al clubului din Sicilia, Pietro Lo Monaco. Un fost arbitru italian, Paolo Casarin, a catalogat însă "strategia" drept una "nesportivă şi de prost gust".
"Este un truc care ar trebui să nu fie tolerat de arbitri", crede Casarin. Lo Monaco a replicat că nu ar numi această schemă un truc murdar, iar "bunul simţ este ceva relativ".