Zeci de morţi, sute de răniţi, după coliziunea a două vase de pasageri. Şase membri ai echipajului, arestaţi | VIDEO

Zeci de morţi, sute de răniţi, după coliziunea a două vase de pasageri. Şase membri ai echipajului, arestaţi | VIDEO

Cel puţin 36 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 100 au fost rănite în coliziunea produsă între două feriboturi, aseară, în largul insulei Lamma, lângă Hong Kong, au anunţat surse oficiale locale, citate de agenţiile de presă internaţionale.

UPDATE: Şase membri ai echipajului au fost arestaţi la Hong Kong, pentru a fi cercetaţi în cazul accidentului maritim. "Poliţia a arestat 6 persoane în această după-amiază. Sunt anchetate pentru că au pus în pericol viaţa oamenilor", a declarat ministrul pentru Securitate, Lai Tung-kwok, citat de BBC. Guvernul a anunţat că 37 de oameni au murit în urma coliziunii - 32 de adulţi şi 5 copii. Peste 100 de oameni au fost răniţi, iar numărul total al celor dispăruţi este deocamdată necunoscut. Cei arestaţi sunt câte trei membri ai echipajelor de pe fiecare dintre cele două vase implicate în accident. Şeful poliţiei, Tsang Wai-hung, a precizat că suspecţii erau responsabili pentru conducerea bărcilor. "Nu excludem şi alte arestări", a mai spus el. Cel puţin 37 de morţi şi 100 de răniţi "28 de persoane au decedat pe loc şi 8 au fost declarate decedate la sosirea lor la spital", se menţionează într-un comunicat al executivului regiunii administrative speciale chineze.

Peste 120 de persoane se aflau la bordul celor două ambarcaţiuni, care, după ciocnire, s-au scufundat. Aproximativ 100 de răniţi au fost transportaţi de urgenţă la diferite spitale, iar 9 dintre ei sunt în starea gravă, conform aceluiaşi comunicat, preluat de Xinhua.

Pasagerii asistau la focurile de artificii organizate cu ocazia Zilei Naţionale a Chinei. Toată lumea şocată şi îngrijorată "În 10 minute, vasul s-a scufundat. Am aşteptat cel puţin 20 de minute până am fost salvaţi", povesteşte un bărbat citat de Reuters. "Credeam că vom muri. Toată lumea a fost prinsă înăuntru", a spus o femeie. Sarah Blackman se afla pe feribotul implicat în accident. "Eram pe puntea vasului şi am căzut în timpul coliziunii - oamenii au sărit de pe locurile lor. Sunetul care s-a auzit în momentul accidentului a fost oribil", a relatat ea pentru BBC. "În timp ce feribotul acosta pe insula Lamma, era clar că toată lumea era şocată şi extrem de îngrijorată de ce s-a întâmplat cu vasul rămas în urmă", a explicat femeia.

Insula Lamma se află la circa 3 km sud-vest de Hong Kong şi este foarte populară în rândul turiştilor şi expatriaţilor.

Hong Kong este unul dintre cele mai aglomerate canale de navigaţie, dar feriboturile sale au o istorie bună în ceea ce priveşte siguranţa şi securitatea vaselor sale. Echipele de salvare au continuat căutările în timpul nopţii. Acestea nu au fost în măsură să precizeze dacă există pasageri prinşi în interiorul epavelor sau sunt persoane dispărute. Potrivit postului local de televiziune RTHK, printre victime figurează şi copii.

Poliţia a demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii acestui grav accident. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/5s8lG9N05u4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Pasageri daţi dispăruţi Eforturile de salvare vor continua, anunţă autorităţile, care precizează că pompierii nu exclud posibilitatea ca unele persoane să se mai afle în interiorul vaporului sau să fie dispărute.

Ciocnirea dintre cele două feriboturi a avut loc într-o perioadă aglomerată de trafic în Hong Kong, la finalul weekendului în care s-a sărbătorit Ziua Naţională a Chinei şi un festival de toamnă.

Compania de electricitate Hong Kong Electric a confirmat pentru BBC că este proprietara vasului care s-a scufundat. Nava transporta angajaţii şi pe membrii familiilor lor să urmărească focurile de artificii de Ziua Naţională, în portul Victoria.

Vasul şi încă o barcă, operată de compania Kowloon Ferry, s-au ciocnit, în urma coliziunii feribotul HK Electric scufundându-se. Cea de-a doua navă avea la bord circa 100 de persoane. A fost uşor lovită, dar s-a întors în port cu bine, a anunţat posutl local de radio. Mai mulţi pasageri aflaţi la bordul acesteia au primit îngrijiri la spital, pentru răni minore. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/OxM84YFh_Rg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News