Zeci de bănci din Italia, "tăiate" de o agenţie de rating!
- Dinu Boboc
- 11 februarie 2012, 16:31
Nu mai puţin de 34 de instituţii financiare din Italia s-au văzut cu ratingul tăiat de către agenţia de evaluare Standard & Poor’s, anunţă Bloomberg.
Printre aceste companii sunt cele mai mari bănci ale Italiei, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, prezente şi în România, dar şi cea mai veche bancă din lume care încă mai funcţionează, Banca Monte dei Paschi di Siena.
Ratingul UniCredit şi Intesa şi-au redus ratingul privind datoriile pe termen lung de la A la BBB+. În cazul Monte dei Paschi, ratingul a fost redus de la BBB+ la BBB. Mai mult de atât. Cele trei instituţii au o perspectivă negativă.
Această mişcare este considerată firească de către agenţia de rating, având în vedere că şi ratingul Italiei a fost redus de la A la BBB+ pe data de 13 ianuarie.
Ratingul Italiei a fost redus pe fondul temerilor privind creşterea costului de finanţare din cauza crizei datoriilor suverane şi a slăbiciunilor economiei din Peninsulă. Printre acestea din urmă se numără datoria publică care depăşeşte 116% din PIB şi diferenţa majoră de competitivitate economică dintre nordul şi sudul ţării.