Cota unică ar trebui menţinută pe termen mediu, ca element de competitivitate cu statele vecine, însă pe termen lung impozitarea progresivă ar putea fi introdusă, inclusiv la presiunea Uniunii Europene. Asta susţine, într-un interviu acordat EVZ, europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler, fost ministru al Economiei şi IMM-urilor în guvernul Tăriceanu.
EVZ: Cota unică şi impozitarea progresivă sunt principalele oferte economice ale PDL şi PSD, iar, pentru că UDMR a fost constant un partener al partidelor aflate la guvernare, care este poziţia dumneavoastră faţă de cele două oferte? Iuliu Winkler: Cota unică este un element central în politica fiscală a României, nu numai pentru că a fost subiectul principal al campaniei electorale din 2004 a Alianţei DA, susţinut şi de UDMR, ci pentru că face diferenţa între ofertele de stânga şi de dreapta ceea ce într-un fel este justificat. Spun într-un fel pentru că ar trebui să se facă o analiză pe două planuri. Analiza pe ceea ce înseamnă cota unică la nivelul României şi ce înseamnă cota unică văzută de la Bruxelles. Nu există încă o fiscalitate europeană, dar foarte multe voci vor să impună o manieră mai controlată de a vedea politica fiscală a statelor membre. Văzut din România, pe termen mediu, 3-5 ani, ar trebui păstrat sistemul cotei unice. În primul rând pentru că este un element de competitivitate a economiei româneşti faţă de economiile altor state membre, prin care putem să prezentăm avantaje şi să atragem investiţii străine. De asemenea, cota unică a avut, fără îndoială, un rol în consolidarea unei clase mijlocii. Sunt oamenii care înţeleg ce este anteprenoriatul, care vor crea IMM şi locuri de muncă, pentru că nu marile multinaţionale o vor face, ci firmele mici şi mijlocii sunt cele de la care putem aştepta locuri de muncă. Este şi un element psihologic. Pentru că în momentul în care revenim sau am reveni acum la un impozit progresiv, cu siguranţă că am rezolva o chestiune socială, însă ar trebui să ne luptăm cu crearea unui sistem de deduceri care ar fi o problemă foarte grea în acest moment. Nu cred că am putea face astăzi o analiză şi nu am putea lua deciziile corecte pentru un sistem de deduceri care să fie cu adevărat echitabil. Pe cine avantajăm pe programatorii IT, pe profesori, pe bugetari, pe tineri pe vârstnici? Pe termen scurt, dar pe termen lung?Pe plan european, ceea ce trebuie văzut este faptul că sub presiunea crizei economice există o tendinţă de centralizare, o tendinţă spre o Europă mai puternică, cu mai multă coordonare. Asta înseamnă de fapt guvernanţa economică. Zona euro, care va trebui să cuprindă toate statele membre la un moment dat are nevoie de o politică economică şi fiscală coordonată. Deci şi noi, care vom adopta euro, în 2015 sau la o dată ulterioară, va trebui să ne aliniem la o viitoare politică fiscală mai coordonată a UE. În situaţia aceasta, este evident că din motive de coordonare fiscală, de guvernanţă economică europeană, va trebui să introducem impozitarea progresivă diferenţiată, la un moment dat şi sub presiunea Uniunii Europene. Ar fi bine ca acest moment să nu fie dictat de la Bruxelles şi să fie ales din considerente economice ale României. Dar acest moment, după opinia mea nu trebuie să fie acum, ci peste 4-5 ani. Eu cred că reluarea creşterii economice în România se va întâmpla şi ea va deveni şi o creştere durabilă. Atunci putem vorbi despre schimbarea filosofiei de impozitare în România pe un fond economic consolidat. Totuşi, PDL şi PNL vorbesc acum despre o scădere a cotei unice, către 10%...Un sistem de impozitare trebuie să fie echilibrat. Aş spune că o cotă unică foarte scăzută de 10-12%, în acest moment ar dezechilibra sistemul de impozitare. Pentru că avem un TVA mare, 24%, şi probabil va fi dificil de a reveni la un TVA scăzut foarte repede. TVA-ul diferenţiat pentru produse de bază este, după opinia mea, la fel de nedorit pentru că nu ar duce la scăderea produselor de bază în condiţiile în care noi nu avem un sistem de administrare fiscală foarte eficient. Cu alte cuvinte, Fiscul, azi, în România nu ar fi în stare să controleze o situaţie cu TVA scăzut la anumite produse de bază, care să fie urmat şi de scăderea preţurilor. Franţa a luptat aproape trei ani de zile ca să obţină aprobarea de la Bruxelles pentru a avea TVA scăzut în domeniul alimentaţiei publice şi a primit avizul abia în 2009 când criza economică şi-a făcut simţite efectele. Una din măsurile anticriză a guvernlui francez a fost TVA scăzut în alimentaţia publică, dar a fost urmată de un control foarte riguros şi al protecţiei consumatorului, şi al Fiscului asupra restaurantelor care au fost obligate să scadă preţurile. Eu nu cred că astăzi Fiscul din România poate să impună un efect final pe care şi l-ar dori cel care propun TVA diferenţiat şi anume ieftinirea unor produse. Dar ce-i lipseşte Fiscului din România?FMI nu a acceptat argumentele guvernului faţă de o mai bună colectare, deci nici FMI nu consideră că Fiscul din România este astăzi la o eficienţă încât să se impună anumite măsuri. Cred că, dacă am avea o administraţie fiscală care să nu lase nimic să-i scape, să poată să impună aplicarea legii faţă de toţi contribuabilii atunci am putea vorbi şi de TVA diferenţiat şi de cotă unică scăzută. Dar nu avem. Va trebui să se extindă informatizarea, în primul rând, pentru că astăzi contribuabilii care nu-şi execută datoriile fiscale scapă. Nu există un sistem informatic prin care, exact ca în cazul unei persoane fizice pe baza CNP-ului, să ai acces la toate informaţiile, inclusiv să observi tu Fisc că, dacă 40 de companii sunt înregistrate la o adresă identică, pe o stradă oarecare, la un număr care nu există, înseamnă că am o problemă. Şi dacă constat că acele 40 de companii execută operaţiuni de returnare de TVA şi apoi dispar, înseamnă că există o problemă. Dacă se repetă de ani de zile, înseamnă că pe bună dreptate vorbesc de incapacitatea administraţiei fiscale de a impune legea. Bugetul Romaniei va trebui avizat de UE. Cât de real este riscul ca România să piardă bani, dacă nu-şi respectă angajamentele bugetare? Este cât se poate de real acest risc, dar nu putem vorbi acum pe termeni concreţi pentru că nu există toate elementele noului mecanism. Încă se negociază. Există o luptă fantastic de mare pentru că interesele statelor membre sunt divergente, dar ca principiu putem spune că va exista acest control al bugetelor statelor membre de către Comisia Europeană. În momentul în care se fac nişte angajamente, iar acestea nu sunt respectate atunci se pune problema penalizării statelor membre. Până acum acest lucru nu era posibil pentru că noi până acum în UE ce avem ca parametri bugetari sunt acele criterii de la Maastricht, datoria publică sub 60%, inflaţia în nişte termeni medii ai UE şi deficitul sub 3% , dar acest mecanism nu prevede sancţiuni şi ca atare primii care au încălcat aceste criterii au fost Franţa şi Germania. În momentul în care se pune problema de sancţiuni, ele vor fi legate de înfiinţarea mecanismului european de stabilitate finaciară, mecanismul care a făcut posibilă şi susţinerea Greciei. Acest mecanism este un fond până la urmă şi el va trebui alimentat, inclusiv prin sumele care vor fi stabilite ca procente din PIB şi care reprezintă aceste sancţiuni. Până la urmă este bună această presiune, pentru că partidele aflate la guvernare nu vor mai fi tentate să spargă puşculiţa.S-ar putea să nu pară populară această afirmaţie, însă eu sunt ferm convins că presiunea externă a fost şi rămâne benefică României. Ce înţeleg prin presiune externă, nevoia de a adera la NATO, a fost prima presiune, apoi ani de zile am avut presiunea negocierii cu UE. Această presiune ne-a obligat să ne conformăm unor principii sănătoase. După momentul aderării România s-a trezit fără un proiect. Nu putem să afirmăm că aderarea la spaţiul Schengen sau introducerea monedei euro ar reprezenta proiecte naţionale. Ele sunt paşi de etapă. Nu văd un proiect naţional astăzi în România, însă în acelaşi timp constat o nevoie mai mare decât oricând de această presiune externă. Şi atunci această presiune care se numeşte noua guvernanţă economică în UE, mai multă coordonare în statele membre, claritate şi convergenţă în politicile economice şi fiscale, toate acestea vor fi beneficii. Iar dacă aceste mecanisme sunt obligatorii, deci prevăd şi sancţiuni, cu atât mai mult ele vor fi benefice pentru că vor fi luate mai în serios de oricare din guverne.
