WikiLeaks: De ce a refuzat Vaticanul să coopereze cu anchetatorii irlandezi în scandalul de pedofilie
- Adam Popescu
- 12 decembrie 2010, 10:25
Vaticanul a refuzat să colaboreze într-o anchetă deschisă în Irlanda pentru acuzaţii de abuzuri sexuale comise asupra unor minori de preoţi catolici din Dublin doar pentru că solicitarea investigatorilor nu a respectat procedurile oficiale stricte ale Sfântului Scaun, dezvăluie o telegramă diplomatică publicată astăzi de WikiLeaks.
Potrivit textului citat, cererea de informaţii adresată de comisia Murphy, creată pentru a verifica modul în care Arhiepiscopia de Dublin şi poliţia irlandeză au tratat de-a lungul timpului sesizările privind respectivele abuzuri sexuale, "a ofensat multă lume la Vatican (...) deoarece a fost percepută ca pe un afront adus suveranităţii Vaticanului", se arată în depeşa datată 26 februarie 2010 şi expediată de ambasada americană la Roma.
Telehrama, preluată de ziarul britanic The Guardian, precizează că membrii comisiei irlandeze de anchetă au scris direct oficialilor de la Vatican fără a parcurge în prealabil şi calea diplomatică.
O astfel de procedură a stârnit furia oficialilor Sfântului Scaun care au reproşat guvernului irlandez, la dispoziţia căruia a fost formată comisia Murphy, că nu a cerut anchetatorilor să respecte procedurile stricte vizând cererile de informaţii în vigoare la Vatican.
Reacţia Vaticanului a fost atât de virulentă, încât ambasadorul Irlandei la Sfântul Scaun, Noel Fahey, a descris situaţia drept "criza cea mai dificil de gestionat pe care am cunoscut-o vreodată".
Publicat în noiembrie 2009, după o anchetă extinsă pe trei ani, raportul comisiei Murhy, care poartă numele judecătorului care a condus-o, dezvăluie cum oficialii Arhiepiscopiei de Dublin au muşamalizat cazurile de abuzuri sexuale comise de membrii clerului său. Vaticanul a reacţionat astăzi la dezvăluirile WikiLeaks, punând sub semnul îndoielii credibilitatea acestor informaţii. "În mod firesc, astfel de relatări reflectă percepţiile şi opiniile celor care le-au scris şi nu reprezintă nici poziţia Sfântului Scaun şi nici a reprezentanţilor acestuia", menţionează un comunicat remis de oficialii religioşi.