VREMEA a făcut RAVAGII în județul Brașov. Patru persoane au fost RĂNITE, dintre care doi MINORI

VREMEA a făcut RAVAGII în județul Brașov. Patru persoane au fost RĂNITE, dintre care doi MINORI

Doi adulţi şi doi copii au fost răniţi marţi după ce un copac s-a prăbuşit marţi de DJ 105 B în localitatea Sâmbăta de Jos, totodată fiind avariate şi două autovehicule, un imobil şi cabluri de electricitate din apropiere.

''Azi, în jurul orei 13,40, pe DJ 105 B în localitatea Sâmbăta de Jos un copac s-a prăbuşit. În cădere acesta a avariat două vehicule, unul staţionat şi altul în mişcare, un imobil şi cabluri de electricitate din apropiere. De asemenea, doi adulţi şi doi copii aflaţi în apropierea maşinii staţionate au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale'', informează un comunicat transmis de IPJ Braşov.

Copacul a fost îndepărtat de pe carosabil, iar circulaţia a fost deviată până la finalizarea cercetării la faţa locului. În acest caz urmează să se întocmească dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere, potrivit sursei citate.